Independenţa justiţiei şi intimidarea potenţialilor candidaţi la alegerile parlamentare, relevă experţii SUA
Au venit la Chişinău pentru a oferi recomandări cu privire la procesul electoral, care urmează. Este vorba despre reprezentanţii misiunii preelectorale de evaluare din cadrul Institutului Naţional Democratic din Washington, care s-au aflat saptămâna trecută, în ţara noastră. Printre recomandări se numără: accesul echitabil la mass-media pentru toate partidele şi toţi candidaţii şi aplicarea strictă a regulilor privind finanţarea campaniilor, relatează Mesager.Pe parcursul acestei săptămâni, delegaţia Institutului Naţional Democratic din Washington a avut întrevederi cu reprezentanţii partidelor din întregul spectru politic, dar şi cu reprezentanţii grupurilor şi organizaţiilor naţionale şi internaţionale de monitorizare a alegerilor.
De asemenea, au participat la întrevederi cu reprezentanţii mass-media, liderii guvernamentali, oficiali electorali, deputaţi în Parlament, dar şi cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai societăţii civile şi comunităţii diplomatice.
„Printre principalele observaţii este intimidarea în procesul pre-electoral şi electoral a candidaţilor şi a potenţilor candidaţi, inclusiv prin ameninţări de urmărire penală. Un alt aspect este necesitatea de a asigura independenţa justiţiei, în special, în lumina evenimentelor din iunie 2018, când alegerile locale din Chişinău nu au fost validate. O parte dintre interlocutori au reclamat utilizarea resurselor administrative, care ar putea să încline procesul electoral într-o direcţie anumită”, a menționat Michael Carpenter, director senior, Centrul „Penn biden”.
Au fost menţionate şi posibile dificultăţi în procesul de înregistrare a candidaţilor şi asigurarea dreptului de a vota, îndeosebi pentru alegătorii, care se află peste hotare. Iar mediul informaţional nu oferă tuturor actorilor oportunităţi egale, spune Michael Carpenter.
„Îndemnăm autorităţile să specifice clar că abuzul de resurse administrative va fi constatat, iar cei responsabili vor fi traşi la răspundere conform prevederilor legale. Instanţelor judecătoreşti li se recomandă să-şi exercite responsabilităţile într-o manieră imparţială, corectă şi transparentă, în concordanţă cu principiile statului de drept, indiferent de considerentele politice. Îndemnăm mass-media să ofere acces egal pentru toate partidele şi candidaţii şi să reflecte echitabil întregul proces. Îndemnăm şi comunitatea internaţională să depună eforturi în monitorizarea proceselor electorale, dar şi să se angajeze în discuţii cu autorităţile”, a mai spus Michael Carpenter.
Misiunea preelectorală de evaluare din Washington s-a aflat în Moldova în perioada 12-15 decembrie şi este finanţată de Institutul Naţional Democratic, care este o organizaţie non-profit şi non-guvernamentală care lucrează pentru susţinerea şi consolidarea instituţiilor democratice la nivel mondial.
Опублікував:Любитель Юрий