Liceul „Orizont” aminteşte că, „acum un an, în Republica Moldova a avut loc un act fără precedent – răpirea oamenilor, act care a șocat întreaga societate din țară și a creat o rezonanță în comunitatea internațională”.Potrivit agenţiei INFOTAG, despre ace
Biroul Relaţii cu Diaspora din cadrul Cancelariei de Stat a lansat o nouă rundă de granturi în cadrul programului Diaspora Engagement Hub (DEH) pentru subprogramul „Proiecte inovative ale diasporei”.Organizatorii au relatat agenţiei INFOTAG că în cadrul a
Moldova va colabora cu un expert internaţional în dezvoltarea durabilă, specialist de la Institutul Național al Viei și Vinului din Franța, Joel Rochard, care va contribui cu expertiza sa la elaborarea strategiei „Vinul Moldovei 2030”. Surse din cadrul Of
Cooperarea majorităţii de la guvernare (ACUM şi PSRM) la nivel de Parlament trebuie să continue, consideră liderul Platformei DA, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase.Potrivit agenţiei INFOTAG, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, el a menţ
O delegaţie rusă, condusă de reprezentantul special al Dumei de Stat a FR pentru migraţiune şi cetăţenie, Konstantin Zatulin, a venit în Transnistria pentru a participa la deschiderea muzeului de băuturi pentru cosmonauţi la fabrica de vinuri „Buchetul Mo
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) va investi 363,3 mil. euro în construcția unui pod peste Dunăre în orașul românesc Brăila, situat în apropierea graniței cu Moldova și Ucraina.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la serviciul de presă al Co
Odată cu liberalizarea tarifelor pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto (RCA), un grup de experţi ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) din România recomandă Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) să examineze posibilita
Prim-ministrul Maia Sandu, copreşedinte al blocului ACUM, a anunţat că Andrei Năstase va fi candidatul blocului la funcţia de primar al Chişinăului. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta ea a menţionat în ajun, la emisiunea „În Profunzime” de la Pro-T
Republica Moldova și Republica Populară Chineză vor semna, în scurt timp, un Acord interguvernamental privind asistența administrativă reciprocă. Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta s-a discutat în cadrul întrevederii directorului interimar al Servi
Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) solicită Guvernului şi Parlamentului să soluţioneze un şir de probleme cu care se confruntă sindicaliştii din domeniul învăţământului.Potrivit agenției INFOTAG cu referire la surse din cadrul Confederaţie
O delegaţie a Moldovei, condusă de premierul Maia Sandu, va efectua o vizită în SUA în perioada 18-19 septembrie.Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta a anunţat Ambasada Moldovei în SUA, menţionând că pentru seara zilei de 18 septembrie este programat
Piaţa serviciilor de telefonie fixă în Moldova continuă să scadă. În primul semestru, numărul abonaților a scăzut cu 17,5 mii (1,6%) și au alcătuit 1,09 mil.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunica
Expulzarea de acum un an a profesorilor turci din Moldova a fost făcută la indicaţia şefului de atunci al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Vasile Botnari, cu permisiunea speakerului Parlamentului, Andrian Candu. Acestea sunt concluziile comi
Premierul Maia Sandu şi-a exprimat speranţa că va fi menţinută „ideea extinderii UE şi acordarea perspectivelor europene pentru ţările Parteneriatului Estic”. O declaraţie în acest sens ea a făcut joi, în cadrul unei conferinţe de presă, după întrevederea
Ministerul Afacerilor Interne şi Primăria Chişinău au semnat un memorandum de colaborare. Potrivit agenţiei INFOTAG, documentul a fost semnat joi de către ministrul Andrei Năstase şi primarul interimar Adrian Talmaci.Năstase a declarat jurnaliştilor că Mi
Premierul Maia Sandu consideră că actualmente nu există premise pentru reglementarea conflictului transnistrean. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta ea a declarat jurnaliştilor, comentând afirmaţiile Preşedintelui Igor Dodon precum că Preşedinţia a
Preşedintele Igor Dodon a discutat la Bruxelles posibilele scenarii de aprovizionare a Moldovei cu gaze. Potrivit agenţiei INFOTAG, el a scris pe pagina sa de facebook că miercuri a discutat acest subiect cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Uniun
Vineri, 6 septembrie, se ridică cortina unuia dintre cele mai importante evenimente culturale din republică – Festivalul Internaţional „Maria Bieşu”, ediţia a XXVII-a, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, care se va desfăşura în perioada 6
Deşi Banca Naţională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază până la 7,5%, indicele rentabilităţii valorilor mobiliare de stat (VMS) se menţine la nivelul anterior.Solicitaţi de corespondentul INFOTAG să comenteze situaţia, experţii şi participanţii profe
Organele de drept deţin probe care demonstrează implicarea fostului şef al SIS, Vasile Botnari, şi a adjunctului său, Alexandru Baltag, în decizia de expulzare a profesorilor turci ce activau în reţeaua de licee „Orizont”. O declaraţie în acest sens a făc
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.