Prețurile la benzină și motorină în Moldova vor fi calculate din nou de către operatorii de pe piață în baza cheltuielilor aferente comercializării produselor respective şi a rentabilităţii de până la 10%. Acest lucru este prevăzut de noua Metodologie a f
În februarie, preţurile în Moldova s-au majorat în medie cu 0,4 faţă de 1,3% în ianuarie, iar inflaţia anuală (februarie 2018 – februarie 2019) a constituit 2,4%.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Biroului Naţional de Statistică, în februar
Tenismanul moldovean Radu Albot (locul 53 în clasamentul ATP) a ajuns în premieră în 1/16 finale ale seriei turneului ATP Masters 1000, care este al doilea cel mai important turneu Grand Slam. La turneu, care se desfăşoară la Indian Wells (SUA), el a reuş
În ajun, vântul puternic a lăsat complet sau parţial fără curent electric 23 de localităţi din opt raioane ale Moldovei. În satul Zaicana, raionul Criuleni, în urma intensificării de vânt au fost smulse şi deteriorate de pe acoperişul a zece case de locui
La sfârşitul lunii februarie, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au constituit $2,793 mlrd. şi s-au micşorat în decurs de o lună cu $114,65 mil.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la BNM, diminuarea activelor oficiale d
Pe lângă timpul superb de afară, pentru Ludmila Pavliuc şi Nina Malcoci această primăvară a venit şi cu surprize plăcute de la Moldova Agroindbank şi Western Union. Ambele au câştigat câte un voucher în valoare de 500 dolari SUA în cadrul campaniei “Trimi
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a recunoscut Guvernul Moldovei vinovat de încălcarea dreptului unei femei din Stăuceni la un proces echitabil şi l-a obligat să-i plătească 2,6 mii euro cu titlu de prejudiciu moral şi costuri şi cheltuieli.P
Impasul coaliției în Moldova, care s-a format după alegeri, îi determină de nevoie pe vechii parteneri politici – liderul PSRM, Președintele Igor Dodon, și principalul oligarh al Moldovei, liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc – să-şi legitimeze re
Centrul analitic independent Expert-Grup a realizat studiul „Realitatea economică” în care a identificat cinci acțiuni electorale ale autorităţilor care implică mai multe riscuri iminente pentru economia Moldovei.Potrivit agenţiei INFOTAG, experţii au m
Formația Shenzhen Aihua Chinesse Music Ensemble din China va susţine în premieră un concert pe scena Casei de Cultură din Anenii Noi, iar localnicii vor putea lua cunoştinţă de muzica tradiţională chineză.Potrivit agenţiei INFOTAG, în ajun, formaţia a s
Directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS), Vladislav Kulminski, consideră că Partidul Democrat ar putea trece la scenariul formării noului Parlament după principiul „Deputaţii tuturor fracţiunilor, uniţi-vă!”.Potrivit agenţ
Moldova ocupă locul 57 din 230 de țări ale lumii după costul serviciilor de transmisie de date mobile. Despre aceasta arată rezultatele studiului Worldwide mobile data pricing, realizat de compania britanică Cable.co.uk.Potrivit agenţiei INFOTAG, pe pri
Premierul Pavel Filip s-a pronunţat pentru modificarea în regim de urgență a legii cu privire la deșeuri și elaborarea unei Foi de parcurs privind managementul deșeurilor.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Guvernului, despre aceas
Până la sfârşitul anului 2020, vor fi renovate depozitele de muniţii de la Baza de păstrare a armamentului şi patrimoniului militar din oraşul Floreşti.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Ministerului Apărării, implementarea proiec
Preşedintele Igor Dodon a declarat că nu vede un pericol din partea Autonomiei Găgăuze la adresa integrităţii Republicii Moldova. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat marţi seara în cadrul unei emisiuni de televiziune.Întrebat despre
Guvernul speră că lucrările de reparaţie a 2600 km, prevăzute în anul curent în cadrul programului „Drumuri bune 2”, vor începe în următoarele două săptămâni.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Executivului, ultimele pregătiri pent
Preşedintele Igor Dodon a declarat că „noua coaliţie de guvernare trebuie să corespundă voinţei poporului, exprimată la alegerile parlamentare”. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat marţi seara în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Pentru unii doar o dorinţă – de a-şi procura mobilă nouă de bucătărie.Pentru alţii - un vis, cum ar fi cel de a zbura peste ocean, în Canada, ca să-şi strângă la piept copiii.Pentru cineva – o şansă de a continua un tratament costisitor.Pentru Moldo
O delegație a Camerei de Comerț şi Industrie Bulgaria-China, condusă de președintele acesteia, Victor Azmanov, și-a exprimat interesul în încheierea unui acord reciproc avantajos cu reprezentanţii companiei de administrare pentru dezvoltarea tehnologiilor
Pentru dezvoltarea sectorului horticol din Moldova, este necesar ca până în anul 2025 să se investească 14,4 mlrd. lei (840 mil. dolari), dintre care 29,6% sub formă de subvenții de stat. Potrivit agenţiei INFOTAG, acest lucru a fost discutat marți la pre
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.