Vrei să suplinești contul de card? Să faci tranzacții operativ, avantajos și chiar 24/24 ore, inclusiv în weekend, zilele de sărbătoare și fără a sta în rând?La Mobiasbancă ai soluția. Optează pentru bancomatele CASH IN, care îți oferă:-rapiditate –
Cererea pentru merele moldovenești este în scădere, deoarece importatorii deja își cultivă propria producție. Sporirea calității fructelor va spori șansele agricultorilor de a fi acceptați pe noi piețe internaționale. Această opinie a fost exprimată de mi
Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Presei, Harlem Desir, efectuează o vizită de trei zile în Moldova ca să primească informații din prima sursă despre politicile de stat privind libertatea presei, să facă un schimb de opinii cu privire la ultimele evol
Republica Moldova mizează pe creşterea noilor investiţii din China şi pe creşterea exporturilor în această ţară. Despre aceasta s-a discutat în ajun, la întrevederea ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, cu președintele Uniunii Întrep
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, şi-a exprimat solidaritatea cu Ucraina şi a reconfirmat susţinerea pentru dreptul ucrainenilor de a folosi apele teritoriale conform normelor dreptului internațional.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la sur
Din cauza tensionării situaţiei politice în Ucraina, şi cetăţenii Moldovei se confruntă cu probleme.Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta comunică pe pagina sa de facebook deputatul Parlamentului din partea Partidului Socialiştilor, Fiodor Gagauz, p
Uniunea Europeană a confirmat decizia de a revizui acordarea asistenţei financiare pentru Moldova şi de a suspenda plățile din cadrul programelor de asistență macrofinanciară și de suport bugetar ale UE. Despre aceasta se arată într-un comunicat al Delega
Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că „autorităţile Moldovei sunt îngrijorate de escaladarea conflictului dintre Ucraina şi Rusia în legătură cu evenimentele din strâmtoarea Kerci. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a spus marți, în cadrul un
Preşedintele Igor Dodon a explicat reprezentanţilor Uniunii Europene esenţa strategiei sale de promovare a unei politici externe echilibrate a Moldovei.Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat pe pagina sa de facebook că despre aceasta a discutat la în
Noile provocări în dezvoltarea afacerilor şitranziţia către noua revoluţie industrială – sunt doar câteva subiecte abordate de peste 350 de antreprenori, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale la cea de a XI-a ediţie a Conferinţeiintern
În octombrie, volumul transferurilor băneşti nete din străinătate în Moldova prin intermediul băncilor în favoarea persoanelor fizice a constituit $111,07 mil., fiind cu $13,69 mil. mai mult comparativ cu septembrie şi cu 4,5% mai puţin decât în anul trec
Susţinătorii unirii Moldovei cu România au semnat marţi, la Chişinău, Convenţia Euro-Unionistă. Documentul a fost semnat de 15 organizaţii nonguvernamentale şi două partide – Partidul Naţional Liberal şi Partidul Verde Ecologist.Potrivit agenţiei INFOTA
Referendumul privind reducerea numărului de deputaţi de la 101 la 61, precum şi privind introducerea mecanismului de retragere a mandatului de deputat va avea loc în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Potrivit agenţiei INFOTAG, an
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat demisia a trei judecători de diferite instanţe. Potrivit agenţiei INFOTAG, la şedinţa de marţi au fost aprobate cererile magistraţilor Tatiana Vieru şi Valeriu Doagă de la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ
Ambasadorul SUA în RM, Dereck J. Hogan, a efectuat în ajun o vizită de documentare la Ministerul Apărării, unde s-a întâlnit cu şeful acestuia, Eugen Sturza.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul ministerului, oficialii au trecut în r
Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Nicolae Ciubuc, „condamnă acţiunile unor bloggeri care folosesc poveștile agricultorilor și deformează adevărul pentru capital politic”.Potrivit agenţiei INFOTAG, astfel el a comentat fotografia
Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir, îl îndeamnă pe preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, „să-şi îndeplinească rolul constituțional de păstrător al libertății și liniștei confesionale în țară”. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre ace
Vânzarea celei de-a treia bănci sistemice, Moldindconbank (MICB), este un element cheie în implementarea de către Guvernul Republicii Moldova a Programului cu Fondul Monetar Internațional (FMI), a declarat guvernatorul Băncii Naționale (BNM), Sergiu Ciocl
„Noi piețe și tehnologii ca oportunitate pentru dezvoltarea cooperării inovatoare între Moldova și Rusia” – astfel de numeşte programul care a fost prezentat luni la Chișinău.Potrivit agenției INFOTAG, șeful Rossotrudnicestvo în Moldova, Mihail Davîdov,
Coaliţia civică pentru alegeri libere şi corecte, din care fac parte peste 30 de organizaţii nonguvernamentale din Moldova, a solicitat printr-un apel adresat Președintelui Igor Dodon ca să trimită Parlamentului spre reexaminare legea privind anularea zil
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.