Premierul Natalia Gavrilița s-a întâlnit astăzi cu o cu delegația română din Grupul Partidului Popular European în Parlamentul European. Delegația a fost condusă de Ioan-Rareș Bogdan, deputat în cadrul Parlamentului European, Grupul Partidului Popular Eur
În cadrul ședinței de ieri a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale (CSE), prezidate de prim-ministrul Natalia Gavrilița, a fost anunţată starea de alertă în ceea ce priveşte sectorul energetic al țării, astfel încât instituțiile statului să ia măsuri conc
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi semnarea Acordului cu Guvernul Japoniei privind asistența administrativă reciprocă și cooperarea în domeniul vamal. Acordul are scopul de a dezvolta relațiile de cooperare bilaterală între Republica Moldova și Japoni
În cadrul ședinței de Guvern, a fost aprobat proiectul privind ajustarea cadrului normativ, prin modificarea Legii nr. 130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă. Modificările legislative vor asigura un control eficient al ope
Guvernul a avizat un proiect legislativ care va permite extinderea instrumentelor digitale utilizate în relațiile dintre instituțiile statului și agenții economici. Astfel, reprezentanții mediului de afaceri vor interacționa cu autoritățile de la distanță
Cabinetul de miniștri a aprobat lista laureaților din anul curent a Premiului Național. Câștigătorii au fost selectați prin vot secret de către membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Național, în cadrul ultimei ședințe convocate. Așadar, Premiul Na
Cabinetul de miniștri a aprobat Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022. Măsurile incluse în Plan vin să asigure realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă setate în Programul de guvernare „Moldova vremurilor bune”, precum și angajamente
Personalul medical vaccinat din Republica Moldova, antrenat în lupta cu COVID-19, va beneficia de indemnizația unică în sumă de 16 000 lei în cazul contractării virusului. Un proiect de Hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi în cadrul ședinței cabin
Guvernul a redus tariful pentru efectuarea testului COVID-19 în laboratoarele din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice. Dacă anterior o analiză de Determinare calitativă a ARN virusului SARS-CoV-2 prin metoda PCR în regim Real Time costa 755 lei,
Secretul offshore va fi anulat pentru a asigura o transparență maximă în activitatea companiilor din Republica Moldova. Guvernul a aprobat astăzi Avizul pentru modificarea Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor
Executivul a aprobat proiectul de lege pentru edificarea unui monument în memoria victimelor Holocaustului. Potrivit documentului, lucrarea va fi amplasată pe Aleea monumentelor din strada Vasile Lupu din municipiul Orhei. Cheltuielile pentru elaborarea d
Guvernul va consolida capacitatea statului în domeniul siguranței aviației civile. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi Regulamentul privind organizarea Sistemului Național de Căutare – Salvare (SNCS) în cazul producerii unui accident aeronautic, care a
Prim-ministrul Natalia Gavrilița va participa, în data de 15 noiembrie 2021, la Forumul investițional „Moldova Capital Markets Day 2021". La eveniment vor participa reprezentanți ai Bursei de Valori din Londra, organizații financiare internaționale ș
Începând cu 15 octombrie 2021, cetățenii vor putea descărca online Certificatul COVID-19 care include: certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare, de pe pagina: certificate-covid.gov.md. Modelul acestuia a fost aproba
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Austriei în Republica Moldova, Stella Avallone. Pe agendă s-au regăsit mai multe subiecte ce vizează relațiile moldo-austriece și aprofundarea contactelor bilaterale la toate nivelele.
Prim-ministrul Natalia Gavrilița s-a întâlnit cu membrii Camerei de Comerţ Americane din Republica Moldova (AmCham). Reprezentanții AmCham au mulțumit șefei Cabinetului de miniștri pentru deschiderea la dialog și și-au exprimat încrederea că reformele dem
Întâlnirea a avut scopul de a deschide dialogul tripartit în anticiparea reluării lucrului Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective. La eveniment au participat reprezentanți ai Confederației Naționale Sindicatelor și Confederația Națion
Delegația condusă de Viceprim-ministrul Vladislav Kulminski, aflată într-o vizită de lucru la Moscova, a avut întrevederi cu Viceministrul rus al afacerilor externe, Andrei Rudenko, Șeful-adjunct al administrației prezidențiale ruse, Dmitrii Kozak, Președ
În orașul Cantemir a fost inaugurată astăzi o nouă stație de epurare a apelor uzate și un sistem de canalizare, ce vor deservi cca 5500 de locuitori. Stația de tratare a fost construită cu suportul financiar al UE și Cooperării Austriece pentru Dezvoltare
Șefa cabinetului de miniștri, Natalia Gavrilița, a vizitat astăzi gimnaziul „Mihai Eminescu” din Cantemir, școală de circumscripție, în care își fac studiile 445 de elevi din oraș, dar și din satele din raion. În școală activează un Centru de resurse pent
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.