„Registrul unic al populației” Transnistriei va fi pus în funcțiune până la 1 aprilie 2019. Aceasta prevăd modificările hotărârii de guvern al autoproclamatei RMN din 25 iunie 2018 privind crearea acestui „sistem informațional de stat”, care a intrat în v
Preşedintele „Partidului Nostru” (PN), Renato Usatîi, consideră că autorităţile Moldovei „au vrut să-l priveze de libertate şi de viaţă la Moscova şi în câteva ţări din Europa”.Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a menţionat în ajun pe reţelele
Comisia Electorală Centrală (CEC) a explicat procedura de votare la alegerile parlamentare şi referendumul consultativ pentru studenţi, deţinuţi şi militari.„Studenții și elevii cu drept de vot înmatriculați la instituții de învățământ într-o localitate
Anul 2019 este anul modernizării şi extinderii infrastructurii posturilor vamale”, a declarat miercuri, în cadrul unei şedinţe de lucru, directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.Potrivit agenţiei INFOTAG, el a spus că, pentru acest an, instituția pl
Partidul Comuniştilor (PCRM) şi-a exprimat indignarea faţă de discriminarea persoanelor cu dizabilităţi cărora Guvernul nu le-a majorat indemnizaţiile sociale.Potrivit agenţiei INFOTAG, într-o scrisoare deschisă către Guvern, PCRM a menţionat că, potriv
Preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Slovacie, Miroslav Lajcak, sosește joi la Chișinău. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa internațională, anunţul a fost făcut miercuri, la Bratislava, de către purtătorul de cuvâ
Misiunea Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO) şi-a început activitatea de monitorizare a procesului electoral în Republica Moldova.Potrivit agenţiei INFOTAG, miercuri, la o conferință de presă, şeful misiunii, Matyas
Departamentul de Sănătate Publică din Anglia (Public Health England) a lansat un video în care demonstrează efectele fumatului asupra plămânilor în comparație cu utilizarea țigărilor electronice, iar rezultatele au fost cu adevărat șocante. Videoul face p
Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat astăzi instituțiilor abilitate din domeniul sănătății să examineze și să identifice mecanisme de reducere a adaosului comercial aplicat la medicamentele comercializate în rețeaua farmaceutică. Prin această inițiativă
Problemele din domeniul științei, dar și metodele de soluționare ale acestora au fost abordate astăzi în cadrul întrevederii prim-ministrului Pavel Filip cu reprezentanții Academiei de Științe a Moldovei (AȘM). În cadrul ședinței, Pavel Filip a accentuat
Pe piața de consum a Transnistriei se aşteaptă o încetinire a proceselor inflaționiste, astfel că prognoza Băncii Centrale Transnistrene (BCT) privind rata inflației pentru anul 2019 fluctuează în limitele a 6%, fiind cu 1 punct procentual mai puțin decât
Republica Moldova și-a prezentat din nou în China oportunitățile investiționale.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii, de această dată evenimentul promoțional de țară a avut loc în orașul Tai
Blocul electoral ACUM, din care fac parte Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma DA, a depus o contestaţie la Comisia Electorală Centrală (CEC) prin care acuză Partidul Democrat (PDM) de încălcarea legislaţiei electorale.Potrivit agenţiei INFOTAG
Președintele în exercițiu al OSCE, Miroslav Lajcak, va efectua o vizită în Transnistria vineri, 18 ianuarie. Despre aceasta a anunțat șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch, la întrevederea din ajun, la Tiraspol, cu ministrul de externe
Compania română „Transgaz” a început lucrările de construcţie a gazoductului Ungheni-Chişinău. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta anunţă Ministerul Economiei şi Infrastructurii al Moldovei. În ajun a fost semnat contractul de achiziție de lucrări
Dacă duminica viitoare în Moldova ar avea loc alegeri parlamentare, în Legislativ ar accede Partidul Socialiştilor (PSRM), Partidul Democrat (PDM), Partidul Şor, Partidul Comuniştilor (PCRM), Partidul Nostru (NP) și blocul ACUM, format din partidele PAS ș
Revista "Stratum plus", editată la Chişinău, a fost inclus în ianuarie 2019 în cea mai autoritară bază de date scientometrică mondială - WEB OF SCIENCE. Despre aceasta a comunicat pe facebook redactorul-şef al revistei, Mark Tkaciuk.Potrivit age
Succesul tău în afaceri este pasiunea Moldova Agroindbank.MAIB te susţine şi în noul sezon agricol, pentru ca afacerea ta în agricultură să dea roade.În perioada 14 ianuarie – 31 mai 2019 îţi oferim credite de până la 1 milion de lei, cu gajul roade
A șasea câștigătoare a campaniei de creditare “Cadouri oferite la timpul potrivit” a devenit Tatiana Lungu din or. Fălești, careia i-a surâs norocul de a beneficia de un credit gratuit cu 0% rata dobânzii și 0% comisioane.Lungu Tatiana, clienta Sucursa
Economisește timpul pentru lucruri care contează cu adevarat!Uită de bani cash în 2019! Spune adio plăților în numerar, bun venit achitărilor cu cardul! Economisește-ți timpul cu FinComBank S.A. pentru că doar aici poțisolicita ONLINE un card bancar pe
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.