În cadrul unei noi ședinței a Clubului de presă al Guvernului, a fost dezbătut subiectul privind reforma salarizării în sectorul bugetar. Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, a dezmințit informațiile apărute în presă, potrivit cărora, în urma reformei s
Intoxicaţia unei familii din satul Flocoasa, raionul Cantemir, care a dus la decesul a trei copii, s-a produs din cauza încălcării grave a regulilor de utilizare a insecticidului Valsafid. Acestea sunt concluziile investigaţiei tragediei, desfăşurată de A
În Moldova ar putea fi desfăşurat un exerciţiu comun cu partenerii din Alianţa Nord-Atlantică, a declarat ministrul Apărării, Eugen Sturza, în ajun, în cadrul unei emisiuni de televiziune. Potrivit agenţiei INFOTAG, el consideră că republică are pentru
Ministrul de externe al autoproclamatei RMN, Vitalii Ignatiev, speră că „reglementarea conflictului moldo-transnistrean va fi un obiectiv important al președinției Slovaciei în OSCE în 2019”.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul MAE al regiun
Guvernul a aprobat în ajun un proiect de lege ce prevede extinderea programului PARE 1+1 până în 2021.Potrivit agenţiei INFOTAG, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a menționat la şedinţa de Guvern că pe perioada implementării Progr
„Guvernul are toată determinarea și voința politică ca drumul occidental al Republicii Moldova să devină ireversibil”, a declarat prim-ministrul Pavel Filip la întrevederea din ajun cu noul ambasador al SUA în RM, Dereck J. Hogan.Surse din cadrul Guvern
În octombrie, preţurile în Moldova s-au majorat în medie cu 0,4% faţă de 0,1% în septembrie. Inflaţia anuală (octombrie 2017 – octombrie 2018) a constituit 1,2. Astfel, rata inflaţiei deja a şasea lună consecutiv este mai mică decât ţinta inflaţiei Băncii
Una dintre cele mai mari companii de mobilă din Europa, compania germană Polipol” planifică să-și extindă afacerea și în Moldova.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii, acest subiect a fost di
Fostul şef adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), Mihail Gofman, consideră că furtul miliardului din sistemul bancar al ţării a fost „o diversiune împotriva statului”. Potrivit ag
Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, a participat la Londra la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Şah. Potrivit agenţiei INFOTAG, şeful statului a comunicat despre aceasta pe pagina sa de facebook.În calitate de preşedinte al Federaţiei de
Stadiul actual în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană a fost analizat în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale pentru reintegrarea țării, prezidată de premierul Pavel Filip. Șeful Executivului a apreciat rezultatele obținute în pro
Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu noul ambasador al SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan. Șeful Executivului l-a felicitat pe diplomat cu ocazia desemnării sale în calitate de ambasador în țara noastră, precum și pentru buna cunoașter
Angajații din sectorul bugetar vor avea salarii mai mari, iar sistemul actual de salarizare va fi reformat pentru a asigura o creștere continuă a veniturilor angajaților. Proiectul legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost apr
Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2019. Documentul presupune asigurarea unui echilibru între stabilitatea finanțelor publice și creșterea economică, în baza priorităților de politici publice ale Guvernul
Cetățenii care au lucrat sau continuă să lucreze după ce au ieșit la pensie, vor primi pensii mai mari. Guvernul a aprobat astăzi modificările respective în Regulamentul privind modalitatea de calculare a pensiilor și de confirmare a stagiului de cotizare
Și în acest an Crăciunul va fi sărbătorit acasă, în stil european, la Târgul de Crăciun organizat de Guvern, la inițiativa premierului Pavel Filip. În perioada 15 decembrie – 15 ianuarie, locuitorii țării se vor bucura de un amplu program artistic și de m
Principalul document de planificare strategică al țării - Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030”, a fost aprobat astăzi de Executiv. Strategia stabilește prioritățile sectoriale de dezvoltare pe termen lung, fiind orientată spre sporirea calităț
Calitatea apei destinate pentru consum va fi îmbunătățită, fiind asigurată puritatea acesteia și exclus orice risc pentru sănătatea oamenilor. În acest sens, Executivul a aprobat astăzi proiectul de lege privind calitatea apei potabile. Documentul stabile
Persoanele cu dizabilități locomotorii vor putea importa mai ușor mijloace de transport și vor fi scutite de taxa pentru folosirea drumurilor. La inițiativa premierului Pavel Filip, Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi o serie de modificări legislative,
Sursa corupţiei în şcoli şi grădiniţe sunt grupul de părinţi care colectează neoficial bani, susţine directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Bogdan Zumbreanu.Potrivit agenţiei INFOTAG, miercuri, la şedinţa Comisiei parlamentare pentru securita
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.