Prin indicatorii politicii sale monetare, Banca Națională a Moldovei (BNM) influenţează asupra inflaţiei în creştere, susţine guvernatorul băncii, Octavian Armaşu.Potrivit agenţiei INFOTAG, miercuri, la întâlnirea cu jurnaliştii Clubului presei economice,
Comisarul european pentru Politica de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, este convins că susţinerea financiară a Moldovei din partea UE (suportul bugetar, asistenţa macrofinanciară) ar putea fi reluată „pe parcursul toamnei, începând cu
Comisarul european pentru Politica de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, a comparat Guvernul Moldovei cu o echipă de fotbal, în care reprezentanţii diferitelor cluburi apără onoarea ţării. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a scri
Reluarea dialogului bilateral între Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost principalul subiect de discuție între Prim-ministrul Maia Sandu și Comisarul European Johannes Hahn, aflat într-o vizită oficială la Chișinău. Premierul Maia Sandu a adus mu
Comisia parlamentară pentru cultură, educaţie, ştiinţă, tineret, sport şi mass-media a aprobat miercuri introducerea unui moratoriu pentru o perioadă de un an la construcţia clădirilor în municipiul Chişinău, precum şi un proiect de lege menit să sporeasc
Prim-ministrul Maia Sandu a cerut miercuri conducerii Agenției Proprietății Publice (APP) să suspende temporar procesele de privatizare începute.Potrivit agenţiei INFOTAG, ea a scris pe reţelele sociale că la următoarea şedinţă a Guvernului, directorul AP
Preşedintele Igor Dodon şi-a exprimat speranţa că „noua guvernare (coaliţia PSRM-ACUM) se va menţine pe întreg mandatul parlamentar actual”.Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a comunicat jurnaliştilor miercuri, imediat după şedinţa Consiliului R
Anunţăm cu mândrie că Moldova Agroindbank s-a poziţionat pe locul 59 în noul clasament Top 100 bănci din Europa de Sud Est, urcând 8 poziţii în comparaţie cu ediţia anterioară, când s-a clasat pe locul 67.În “TOP 100 SEE 2018” au fost incluse patru bănci
Pentru alegerile başcanului Găgăuziei, care vor avea loc pe 30 iunie, vor fi tipărite peste 107 499 buletine de vot. Candidații vor fi înscrişi în buletin în ordinea în care au fost înregistraţi la CEC. Este prevăzută şi o rezervă de buletine de 1% din nu
Poliţia şi serviciul fiscal din Spania au reţinut în apele sale teritoriale din Marea Mediterană nava „ELG” sub pavilion moldovenesc cu 10 tone de haşiş.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa spaniolă, nava a fost filată timp de șase luni, după ce
Președintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, salută crearea noii coaliții de guvernământ în Moldova pe cale pașnică, dar consideră că este puțin probabil ca aici să se încheie criza politică din țară.Potrivit agenţiei INFOTAG, despre acesta el a
Primii metri cubi de gaz din România ar putea ajunge la Chişinău deja în ianuarie-februarie 2020, susţine noul ministru al Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan.Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat în ajun, la emisiunea „Punctul pe azi” de la T
Preşedintele Igor Dodon consideră că în problema reglementării transnistrene nu este nevoie de grabă. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.„Noi nu trebuie să ne grăbim cu statutul regiunii tra
Majoritatea parlamentară a aprobat marţi crearea unei comisii de investigare a circumstanţelor de privatizare şi concesiune a întreprinderilor de stat importante începând cu anul 2013.Potrivit agenţiei INFOTAG, unul dintre autorii proiectului, deputatul f
Prim-ministrul Maia Sandu a discutat situaţia din ţară cu Ambasadorul SUA în Moldova, Dereck Hogan. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Guvernului, premierul a mulțumit „pentru sprijinul constant și, mai ales, pentru susținerea din u
Parlamentul a hotărât că alegerile locale generale vor avea loc pe 20 octombrie. Decizia a fost luată marţi cu voturile majorităţii deputaţilor.Potrivit agenţiei INFOTAG, autorul proiectului de lege, deputatul fracțiunii Partidului Socialiştilor (PSRM), V
Prim-ministrul Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții mass-media pentru a aborda problemele presei și soluțiile necesare privind asigurarea funcționării unei prese libere și independente. La eveniment au participat reprezentanți ai presei din Ch
Un nou proiect de asistență tehnică destinat sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) a fost lansat în Moldova cu susţinerea Japoniei.Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Organizaţiei pentru Dezvoltarea sectorului IMM (ODIMM
Uniunea Europeană este gata să redeschidă discuțiile cu privire la asistența macrofinanciară pentru Moldova şi să ofere sprijin financiar pentru proiecte de cooperare transfrontalieră. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Guvernului,
Parlamentul se va ocupa de investigarea tentativei de puci, întreprinse de Partidul Democrat în perioada 8-14 iunie.Potrivit agenţiei INFOTAG, majoritatea parlamentară, prin votul a 57 de deputați, a susținut marți crearea unei comisii pentru „elucidarea
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.