PREMIERUL L-A ASIGURAT PE AMBASADORUL SUA DE IREVERSIBILITATEA DRUMULUI OCCIDENTAL AL MOLDOVEI
„Guvernul are toată determinarea și voința politică ca drumul occidental al Republicii Moldova să devină ireversibil”, a declarat prim-ministrul Pavel Filip la întrevederea din ajun cu noul ambasador al SUA în RM, Dereck J. Hogan.
Surse din cadrul Guvernului au comunicat pentru INFOTAG că premierul l-a felicitat pe diplomat cu ocazia desemnării sale în calitate de ambasador în Moldova, precum și pentru buna cunoaștere a limbii române.
„Atribuim o atenție deosebită relațiilor noastre cu SUA, care sunt un partener important al țării noastre. Ne dorim să avem în continuare o colaborare deschisă și transparentă în domenii de cooperare dintre țări au fost evidențiate securitatea și apărarea, reformarea justiției, lupta împotriva corupției și consolidarea statului de drept”, a spus Pavel Filip.
Dereck J. Hogan a declarat că Statele Unite ale Americii rămân un partener de nădejde și un prieten pe termen lung al Republicii Moldova.
Diplomatul a încurajat eforturile autorităților de a construi o țară mai puternică și mai independentă, ceea ce este echivalent cu o țară mai democratică și mai prosperă.
Oficialii au făcut, de asemenea, un schimb de opinii privind reglementarea conflictului transnistrean și viitoarele alegeri parlamentare. Pavel Filip a menționat că guvernarea va depune toate eforturile pentru desfășurarea alegerilor parlamentare într-un mod liber, democratic și transparent.
Publicat de:Аелекс Алекс