UE VA URMĂRI ALEGERILE DIN MOLDOVA, CĂCI NIMENI NU ŞTIE CE CONSECINŢE VA AVEA NOUL SISTEM ELECTORAL – EURODEPUTAT
Uniunea Europeană va urmări cu atenţie alegerile din Moldova, căci nici chiar autorităţile republicii nu ştiu ce consecinţe va avea noul sistem electoral pe care l-au aprobat, a subliniat europarlamentarul din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), Petras Austrevicius.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune că „UE nu a acceptat argumentele autorităților referitor la o astfel de schimbare fundamentală a sistemului electoral, acest lucru fiind reflectat în rezoluția Parlamentului European, iar aceste concluzii nu se bazează pe motive politice, ci pe concluziile Comisiei de la Veneția”.
„UE va acorda atenție nu doar zilei alegerilor, transparenței procesului de votare și numărării voturilor, dar și campaniei electorale, respectării condițiilor egale pentru toți actorii politici. UE consideră Moldova drept un partener serios și acționează în consecință”, a spus politicianul.
Vorbind despre apariția la mai multe posturi de televiziune proguvernamentale a informațiilor despre „succesele RM în implementarea Acordului de Asociere”, reflectate în rezoluție, europarlamentarul a spus că „nu poți să atragi atenție la o pagină a documentului și să nu acorzi atenție la alta, trebuie citit întregul text al rezoluției”.
Comentând furtul bancar, Austrevicius a subliniat că „acest furt este unul de amploare, pentru care trebuie să plătească cetățenii republicii; de aceea, UE cere claritate în procesul de investigare și pedepsirea celor responsabili”.
„Cineva din Moldova este interesat de faptul ca acest furt să fie uitat cât mai curând posibil, dar aici nu poţi începe totul de la zero. Acest lucru pur și simplu este incorect pentru stat”, a declarat deputatul Parlamentului European.
Publicat de:Любитель Юрий