SITUAŢIA DIN MOLDOVA SE AFLĂ ÎN ATENŢIA SPORITĂ A UNIUNII EUROPENE – ȘEFUL DELEGAȚIEI UE ÎN RM
Situația din Moldova se află în atenția sporită a Uniunii Europene, a declarat, joi, șeful Delegației UE în RM, Peter Michalko, într-un interviu acordat portalului Agora.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat că „interesul pentru evoluţia evenimentelor din Moldova este confirmat de rezoluția privind Republica Moldova, adoptată recent de Parlamentul European”.
Comentând eventuala excludere a opoziției de dreapta din procesul electoral, Michalko și-a exprimat opinia că „nimeni nu dorește să vadă un astfel de rezultat”, iar acest lucru „este subliniat inclusiv în rezoluția Parlamentului European”.
„Orice încălcare a principiilor democratice în republică va fi un semn de nerespectare a standardelor cooperării noastre, stabilite în Acordul de Asociere RM-UE”, a spus diplomatul.
El a menționat că UE „dorește să dezvolte proiectele inițiate în Moldova, să continue cooperarea, să lucreze în interesul cetățenilor republicii”.
Referindu-se la posibilitatea schimbării formatului misiunii de menținere a păcii pe Nistru, diplomatul a menționat că „UE participă activ la procesul de negocieri „5+2” și promovează programul „Susţinerea măsurilor de consolidare a încrederii”.
„Acesta este fundamentul pe care se construiește treptat reglementarea, care are obiectiv final confirmarea suveranităţii și integrităţii teritoriale a Republicii Moldova cu acordarea unui statut special Transnistriei”, consideră el.
Publicat de:Любитель Юрий