26 de familii din Cahul au propria locuinţă, datorită programului ,,Prima Casă”. Pavel Filip: Pentru noi este important ca tinerii să rămână acasă
26 de familii din raionul Cahul se pot bucura de propria locuinţă, datorită programului ,,Prima Casă”. Astăzi, în cadrul vizitei sale la Cahul, premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu beneficiarii acestui program.
,,Noi ne confruntăm cu problema plecării tinerilor, dar mulţi pleacă din imposibilitatea de a-şi cumpăra propria locuinţă. De aceea, Guvernul şi-a propus să vină cu programul Prima Casă şi mă bucur că acesta ia amploare. Pentru noi este important ca tinerii să rămână acasă”, a spus prim-ministrul.
Premierul s-a interesat de părerea beneficiarilor privind condiţiile de acordare a creditelor şi a ascultat propunerile de îmbunătăţire a programului. La rândul lor, beneficiarii au mulţumit pentru programul Prima Casă, menţionând că atât condiţiile de participare, cât şi valoarea aportului financiar sunt convenabile pentru ei. Până acum, majoritatea dintre ei achitau sume mari pentru chirie. În context, prim-ministrul a îndemnat familiile să aplice la programul Prima Casă 2 şi Prima Casă 3, care prevede compensarea din bugetul de stat a creditului ipotecar de 50% pentru familiile cu 3 copii şi 100% pentru cele cu patru copii.
Programul ,,Prima Casă” a fost lansat în martie curent, la iniţiativa premierului Pavel Filip. Până acum, 810 de beneficiari şi-au procurat locuinţe în cadrul programului, dintre care 586 sunt familii tinere, iar 224 - tineri necăsătoriți. În total, au fost oferite credite în sumă de peste 380 milioane de lei, iar suma garanțiilor acordate de stat este de aproape 190 milioane de lei. Cele mai multe solicitări sunt înregistrate în municipiile Chișinău și Bălți, dar și în raioanele Cahul, Ungheni şi Comrat.