NOUL GUVERNATOR AL BNM VA FI NUMIT SĂPTĂMÂNA VIITOARE – SPEAKERUL PARLAMENTULUI
Noul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) va fi numit la sfârşitul săptămânii viitoare. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Parlament, speakerul Andrian Candu.
El a menționat că are o listă cu numele persoanelor care ar putea conduce BNM, însă candidatura lor urmează a fi discutată săptămâna viitoare. În același timp, Candu a negat zvonuri despre revenirea în funcţie a fostului guvernator al BNM, Dorin Drăguţanu.
„Nu vreau să comentez zvonuri. Avem cetățeni moldoveni în țară și în străinătate care pot face faţă provocărilor și pot fi manageri buni”, a spus speakerul.
Potrivit lui, pentru această funcție standardele calităţii pregătirii profesionale și integrității sunt foarte înalte, de aceea, săptămâna viitoare vor fi organizate discuții cu colegii din Parlament și Guvern, precum și cu organizațiile internaționale pentru a identifica un candidat demn și de a-l numi.
Candu a remarcat că presa a discutat pe larg motivele care l-au determinat pe Sergiu Cioclea să plece de la conducerea BNM, iar unele opinii „au trecut de linia rațiunii”.
„Am vorbit cu domnul Cioclea înainte de a scrie cererea de demisie, așa că vă pot asigura că acest lucru a fost făcut exclusiv din motive personale. Mai mult, cred că misiunea și angajamentele asumate de el la începutul mandatului au fost îndeplinite cu succes. Cioclea este un bun manager de criză. Situația din sectorul bancar a revenit la normal după criza de la sfârșitul anului 2015 - începutul anului 2016. Vedem o creștere a sectorului și flux de investiții străine”, a menționat el.
Președintele Parlamentului a menționat că Sergiu Cioclea nu are planuri politice în Moldova.
Publicat de:Аелекс Алекс