INVESTIŢIILE ÎN ACTIVE IMOBILIZATE ÎN MOLDOVA AU CRESCUT CU 13,5%
În ianuarie-septembrie, valoarea investiţiilor în active imobilizate în Moldova a constituit aproape 12,899 mil. lei ($402,8 mil.), în creştere cu 13,5% (în preţuri comparabile) faţă de perioada similară a anului 2017.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la Biroul Naţional de Statistică, circa o treime din totalul investiţiilor, adică 4,204 mlrd. lei (+8,3%), au fost făcute în utilaje, maşini, instalații de transmisie – 6,661 mlrd. lei. (-21,6%). Pe locul doi se află investiţiile în construcţiile inginereşti – 2,572 mlrd. lei (+36,7%), urmate de investiţiile în clădiri nerezidenţiale – 2,135 mlrd. lei. Investiţiile în construcţia clădirilor rezidenţiale, lider altădată, s-au plasat pe locul patru cu 1,855 mlrd. lei (-4,2%).
După sursele de finanţare, agenţii economici şi persoanele fizice din sectorul privat au efectuat investiţii din mijloacele proprii în valoare de 8,136 mlrd. lei (+1,8%). Alocările din bugetul de stat au constituit doar 1,177 mlrd. lei, deşi aceasta este de 2,4 ori mai mult decât în nouă luni ale anului 2017.
Investiţiile străine au continuat să scadă, micşorându-se cu 12, până la 473,5 mil. lei. Respectiv, ponderea lor în volumul total al investiţiilor a ajuns la un nivel record de scăzut – doar 3,7%.
Publicat de:Любитель Юрий