LUPTA CU DEZINFORMAREA TREBUIE SĂ SE BAZEZE PE DEZVOLTAREA MASS-MEDIA INDEPENDENTE, DAR NU PE INTERDICŢII – REPREZENTANTUL OSCE
Lupta împotriva dezinformării și propagandei în Republica Moldova trebuie să se bazeze pe dezvoltarea mass-media independente, dar nu pe interzicerea retransmisiei produselor media din statele participante la OSCE, a declarat reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, Harlem Desir.
Potrivit agenţiei INFOTAG, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la care a făcut bilanţul vizitei la Chişinău, el a menţionat că „interdicţia impusă de Parlament la retransmisia programelor tv cu caracter politic din ţările care nu au semnat Convenţia Europeană privind Televiziunea Transfrontalieră contravine principiului OSCE privind asigurarea pluralismului surselor de informare”.
„Este puțin probabil ca interdicția să ajute la combaterea fenomenului răspândirii dezinformării și propagandei în Republica Moldova. Aici eforturile trebuie depuse în stimularea producerii contentului local, iar cheia pentru contracararea fenomenului ar trebui să fie munca independentă și profesională a mass-media din RM, care va asigura auditoriul cu informații calitative, dezvoltând capacitatea cetățenilor de a gândi critic și de a fi mai exigenți faţă de surse”, consideră expertul.
Potrivit lui, „printre angajamentele ţărilor OSCE există o prevedere referitor la susţinerea accesului liber și lipsa impedimentelor în activitatea jurnaliștilor”.
„Anume de aceea am discutat cu autoritățile Republicii Moldova problema refuzului acordat jurnaliștilor străini de a intra în republică, în special din Rusia. De asemenea, am discutat proiectul de lege cu privire la datele personale. Prevederile acestuia nu trebuie să împiedice activitatea profesională a jurnaliștilor, în special în ceea ce privește desfășurarea investigațiilor”, a spus reprezentantul OSCE.
El a subliniat că „OSCE va monitoriza îndeaproape punerea în aplicare a prevederilor noului Cod al serviciilor media audiovizuale și impactul acestuia asupra activităţii mass-media în Moldova”.
„Trăim într-o epocă de propagare a fenomenelor de știri false și de manipulare a opiniei publice. De aceea, pentru fiecare stat este foarte important să existe presă profesionistă, independentă și responsabilă, deoarece presa liberă este cheia dezvoltării democrației”, a spus Desir.
Publicat de:Аелекс Алекс