NOUL LIDER AL PARTIDULUI LIBERAL A FOST ALES FOSTUL PRIMAR AL CHIŞINĂULUI, DORIN CHIRTOACĂ
Prim-vicepreşedintele Partidului Liberal (PL), fostul primar al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost ales sâmbătă în funcţia de preşedinte al formaţiunii. Candidatura sa a fost susţinută unanim de delegaţii celui de-al V-lea Congres al PL.
Potrivit agenției INFOTAG, fostul președinte, Mihai Ghimpu, care a condus partidul în ultimii 20 de ani, a devenit „președinte de onoare”.
El a declarat la forum că „în aceşti ani, partidul a devenit o echipă de neînvins grație eforturilor consolidate ale tuturor membrilor săi”.
„Acum, Moldova se confruntă cu o mulțime de probleme: nivelul înalt de corupție și sărăcie; economia bazată nu pe producere, ci pe consum; exodul populației peste hotare. Lupta politică nu se bazează pe idei, transformându-se într-o confruntare cu oligarhii, care se gândesc numai să se îmbogățească. Și atâta timp cât o astfel de tendință se va menţine, Moldova nu va deveni un stat prosper”, a spus Ghimpu.
Dorin Chirtoacă, care este nepotul lui Ghimpu, a declarat că anume datorită lui el a decis mai demult să devină primarul Chișinăului.
„Moldova poate simţi impactul pozitiv al procesului de reforme numai datorită unor oameni ca Mihai Ghimpu”, a spus el.
La finalul congresului a fost adoptată rezoluția „Cu privire la degradarea democrației în Moldova”, care prevede că „Partidul Liberal va rămâne cea mai activă forță politică, care luptă pentru păstrarea principiilor fundamentale ale democrației”.
„Nu este nimic mai sfânt decât libertatea și nimic mai josnic decât atunci când autoritățile încearcă să o ia de la cetățeni. Propaganda și minciuna au devenit instrumentul principal al celor aflați la guvernare. Hoții, corupții sunt ridicați la rang de eroi, iar cei care nu sunt de acord cu regimul sunt hărțuiți și amenințați. Atmosfera în societate este îmbibată de frică. Nu putem fi de acord cu acest lucru, iar liberalii sunt gata să sacrifice totul pentru a apăra principiile fundamentale ale societății libere”, se spune în document.
Publicat de:Любитель Юрий