EXPERŢII CONSIDERĂ CĂ INIŢIATIVA PDM PRIVIND REDUCEREA NUMĂRULUI DE DEPUTAŢI ÎN PARLAMENT „ESTE O ÎNŞELARE A CETĂŢENILOR”
Experţii consideră că iniţiativa Partidului Democrat (PDM) de la guvernare privind reducerea numărului de deputaţi în Parlament şi posibilitatea revocării lor „este o înşelare a cetăţenilor şi o tentativă de a aduce haos în mintea oamenilor”.
Solicitat de reporterul agenţiei INFOTAG, directorul Institutului de istorie orală, Alexei Tulbure, a menţionat că propunerea PDM poate fi caracterizată prin expresia „mai mult haos”.
„Introducerea sistemului mixt, circumscripțiile electorale „trunchiate”, posibilitatea de a face agitaţie în ziua alegerilor etc. – toate acestea aduc confuzie în mintea alegătorilor. Şi pe lângă toate acestea, PDM vine cu inițiativa de a organiza un referendum în ziua alegerilor, care doar intensifică senzaţia de absurditate și confuzie. Manipulările din partea regimului de guvernământ în aceste condiții vor fi masive”, a spus el.
Expertul nu exclude că, „dacă rezultatele alegerilor vor fi nefavorabile pentru autorități, atunci ei vor cere organizațiilor internaționale să nu le recunoască”.
„Peste tot, nerecunoaşterea alegerilor este cerută de opoziţie, însă la noi acest lucru ar putea cere autorităţile. În condiţiile unui stat capturat, este posibilă chiar şi distrugerea democraţiei”, susţine analistul politic.
Referindu-se la posibilitatea de revocare a mandatului de deputat, Tulbure a menționat că „acest fenomen este prezent în societăţile totalitariste – în Cuba, Coreea de Nord”.
„În Europa nu există o astfel de procedură în nicio țară. Acest lucru este de înțeles: rechemarea unui deputat nu are nimic de-a face cu democrația. În plus, desfășurarea unui referendum în ziua alegerilor este interzisă prin lege, fapt în privinţa căruia Curtea Constituțională (CC) a Moldovei s-a exprimat fără echivoc și nu numai o dată”, a menționat expertul.
Președintele Partidului „Casa Noastră Moldova”, Grigorii Petrenco, consideră că inițiativa referendumului arată că „regimul Plahotniuc nu este sigur că cetățenii vor veni la urne”.
„Chiar dacă guvernarea a anulat pragul pentru recunoașterea valabilității alegerilor, chestiunea legitimității viitoarei guvernări este astăzi mai actuală ca niciodată. După ce a fost ignorată opinia Comisiei de la Veneția, a UE, a SUA, alegerile şi aşa nu pot fi considerate corecte și libere. Dar dacă la scrutin va veni o minoritate de alegători, acest regim va fi ilegitim deja „la pătrat”. Iată de ce sunt inventate astfel de inițiative populiste, referendumuri și probleme artificiale sub forma numărului de deputați în Parlament”, consideră politicianul.
În opinia sa, reprezentanții regimului „vor încerca să aducă toate dezbaterile electorale la un singur subiect: avem nevoie de atâția deputați sau nu?”.
„Iar toate problemele reale ale țării și societății vor fi lăsate în afara dezbaterilor. În ceea ce privește revocarea deputaților, aceasta este o altă înșelăciune a cetățenilor de către Plahotniuc. Pentru aceasta este necesară modificarea Constituției. Iar referendumul propus va avea doar un caracter consultativ”, crede Petrenco, care a spus că propunerea PDM este „o nouă batjocură”.
Publicat de:Любитель Юрий