LA MOSCOVA A FOST DISCUTATĂ „ÎNTREAGA GAMĂ DE MĂSURI PENTRU ACORDAREA SUSŢINERII MULTILATERALE PENTRU TRANSNISTRIA”
În ajun, la Moscova, președintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, a discutat cu secretarul de stat, viceministrul rus de externe, Grigori Karasin, „întreaga gamă de măsuri pentru acordarea susţinerii multilaterale pentru Transnistria în vederea menținerii stabilităţii sociale și economice în stânga Nistrului”.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul MAE al Rusiei, „în parte a fost examinată situaţia actuală privind realizarea măsurilor de încredere în lumina acordurilor încheiate între Chișinău și Tiraspol și rezultatelor şedinţei Reuniunii permanente pentru problemele politice în cadrul procesului de negocieri pentru soluționarea conflictului transnistrean (formatul „5+2”) din luna mai a acestui an”.
Potrivit serviciului de presă al liderului de la Tiraspol, Krasnoselski a remarcat în cadrul întrevederii că Transnistria „așteaptă din partea Moldovei progrese concrete în domeniul telecomunicațiilor și al cauzelor penale motivate politic”.
El a subliniat din nou „rolul decisiv al operațiunii pacificatoare sub egida Rusiei în menținerea păcii și securității în Transnistria și a reiterat disponibilitatea Transnistriei de a oferi sprijin deplin formatului actual al misiunii”.
În timpul vizitei sale la Moscova, Krasnoselski s-a întâlnit cu vicepremierul Federației Ruse, reprezentantul special al Președintelui FR pentru relații economice și comerciale cu Moldova, Dmitri Kozak.
Ei au discutat o gamă largă de probleme, concentrându-se pe „susținerea operațiunilor de menținere a păcii pe malul Nistrului, care de peste 26 de ani reprezintă o garanție sigură pentru pacea și stabilitatea în întreaga regiune”.
Părțile au examinat, de asemenea, chestiuni legate de dezvoltarea economică, „concentrându-se asupra măsurilor de stimulare a creșterii exporturilor transnistrene în Federația Rusă”.
De asemenea, Dmitri Kozak a promis că asistența financiară rusească pentru plata indemnizațiilor pensionarilor va ajunge în Transnistria „în viitorul foarte apropiat”.
Publicat de:Аелекс Алекс