O DELEGAŢIE AMERICANĂ A LUAT CUNOŞTINŢĂ DE POZIŢIA TRANSNISTRIEI REFERITOR LA UN ŞIR DE SUBIECTE ACTUALE
O delegaţie americană, condusă de asistentul adjunct pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Secretarului de Stat al SUA, George Kent, a mers în ajun la Tiraspol pentru a afla „poziţia Transnistriei referitor la un şir de subiecte actuale”. La Tiraspol a mers şi noul Ambasador al SUA în RM, Derek Hogan.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa transnistreană, delegaţia a fost primită de preşedintele autoproclamatei RMN, Vadim Krasnoselski, care s-a referit la participarea SUA în formatul de negocieri „5+2” în calitate de observator și, în general, la constructivitatea relațiilor bilaterale.
„Opinia voastră este interesantă pentru noi. Suntem cu toții participanți la formatul „5+2”, iar îndeplinirea acordurilor depinde de cuvintele și garanțiile fiecăruia dintre noi. Dar înţelegerile trebuie confirmate prin fapte. Aceasta este sarcina noastră comună”, a spus el.
Participanții la întrevedere au discutat diverse aspecte ale cooperării bilaterale, inclusiv implementarea proiectelor culturale și umanitare în Transnistria. Ei au făcut un schimb de opinii cu privire la problemele actuale de pe agenda de negocieri. Totodată, ei au convenit să continue cooperarea activă.
Potrivit lui Krasnoselski, transnistrenii sunt interesați de istoria, tradițiile și cultura a diferite țări şi națiuni, de aceea ei apreciază săptămâna filmului american, în cadrul căreia sunt prezentate mai ales operele clasice ale cineaştilor americani.
El a atras atenția asupra dezvoltării Centrului de cultura americană din cadrul Universităţii transnistrene.
Ambasadorul Derek Hogan a spus că este pentru prima dată în vizită la Tiraspol, dar mizează pe continuarea cooperării active dintre Ambasada SUA și partea transnistreană. Potrivit lui, la momentul actual a fost stabilit un dialog sistematic cu MAE al Transnistriei.
Publicat de:Любитель Юрий