MOBIASBANCĂ ÎŞI MENŢINE CALITATEA ÎNALTĂ A PORTOFOLIULUI DE CREDITE
Compania-fiică a grupului financiar francez Societe Generale - Mobiasbancă îşi menţine calitatea înaltă a portofoliului de credite. În pofida creşterii creditării, în octombrie 2018, indicele creditelor neperformante în portofoliul băncii constituia 5,86%, în condiţiile în care acest indice pe sistem depăşeşte 12%.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la analiza activităţii băncilor în luna octombrie, publicată de revista „Profit”, Mobiasbancă a continuat să-şi majoreze portofoliul şi în octombrie, iar la sfârşitul lunii banca avea acordate credite în sumă de 58,4 mil. lei.
Datele balanţei băncii arată că, în octombrie, portofoliul în euro s-a redus puţin comparativ cu septembrie, în schimb a crescut esenţial în dolari SUA şi în moneda naţională – plus 39,5 mil. lei.
Rezultatul financiar al lunii octombrie este puţin mai mic decât profitul din septembrie (3,7 mil. lei), constituind 24,9 mil. lei.
Rentabilitatea activelor a ajuns în octombrie la valoarea de 2,75%. Lichiditatea pe termen scurt s-a redus de la 50,38% în septembrie până la 49,50% în octombrie. Rata totală a capitalului propriu a scăzut până la valoarea de 23,96%, care este mai mare decât standardele de reglementare.
Publicat de:Любитель Юрий