SPEAKERUL ANDRIAN CANDU NU VA CANDIDA LA ALEGERI ÎN CIRCUMSCRIPŢIILE UNINOMINALE
Preşedintele Parlamentului, vicepreşedintele Partidului Democrat (PDM), Andrian Candu, nu va candida la alegerile parlamentare în circumscripţiile uninominale.
Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a comunicat jurnaliştilor joi, după prezentarea raportului de activitate a Parlamentului de legislatura a XX-a, menţionând că „va participa la alegeri pe lista națională a PDM (unde Candu se află pe locul trei – „I.”), dar nu într-o circumscripţie uninominală”, însă „va ajuta atât partidul, în general, cât și colegii care vor avea nevoie de susţinere, candidând în circumscripţii”.
„Alegerile sunt un proces democratic normal, care nu trebuie tratat ca sfârșitul lumii, căci tot ceea ce se întâmplă în spațiul politic este cu adevărat important, dar acolo nu sunt abordate probleme de viață și de moarte”, spus el.
Potrivit lui, „ceea ce se va întâmpla mai departe, chestiunile ce ţin de crearea coalițiilor depind de rezultatul votării”.
„Important este ca alegerile să se desfăşoare liber și corect, ca să fie recunoscute la nivel internațional și confirmate de Curtea Constituțională”, a evidenţiat Candu.
Publicat de:Любитель Юрий