VICEPREŞEDINTELE PLATFORMEI DA CONSIDERĂ CĂ LA VERIFICAREA LISTELOR DE SUBSCRIPŢIE SE COMIT ÎNCĂLCĂRI
Vicepreşedintele Platformei DA, candidatul la funcţia de deputat din partea Blocului ACUM, Alexandru Slusari, atrage atenţia societăţii civile la încălcările admise de organele electorale în timpul verificării listelor de subscripţie pentru înregistrarea în circumscripţiile uninominale.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat pe reţelele sociale că a verificat semnăturile declarate nevalabile de organele electorale şi „a constatat niște cazuri strigători la cer”.
„Doi oameni cu viza de reședință în același apartament. La unul semnătura este recunoscută, la altul – mențiunea că persoana se află în altă circumscripție. Am văzut câteva cazuri când se scrie că nu este anul nașterii, deși în coloana respectivă cu mâna omului această dată este indicată. Programatorii de la Consiliul Electoral dau vina pe CEC și baza de date oferită de această instituție. Sunt sigur că un tablou similar avem în toate circumscripțiile, ceea ce din nou scoate la suprafață problema calității listelor alegătorilor”, a spus politicianul de opoziţie.
El a menţionat că „50-100 de greșeli raportate la 1000 de alegători pare nu așa de mare, dar dacă acest număr este proiectat la fiecare circumscripție de 55-65 mii de persoane, atunci se ajunge la circa 5000 de oameni”.
„În situația când avem un singur tur, chiar și câteva sute de voturi pot hotărî soarta alegerilor. Fac apel către toate organizațiile nonguvernamentale, specializate în monitorizarea proceselor electorale, precum și către observatorii internaționali să facă presiune asupra CEC în privința verificării minuțioase a listelor alegătorilor”, a scris Slusari.
Publicat de:Владимир