1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. MISIUNEA OSCE/BIDDO DE MONITORIZARE A ALEGERILOR PARLAMENTARE ŞI-A ÎNCEPUT ACTIVITATEA ÎN MOLDOVA
10:30 - 17.01.2019
769
0 /5 Stars by
0
0

MISIUNEA OSCE/BIDDO DE MONITORIZARE A ALEGERILOR PARLAMENTARE ŞI-A ÎNCEPUT ACTIVITATEA ÎN MOLDOVA

MISIUNEA OSCE/BIDDO DE MONITORIZARE A ALEGERILOR PARLAMENTARE ŞI-A ÎNCEPUT ACTIVITATEA ÎN MOLDOVA
Misiunea Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (BIDDO) şi-a început activitatea de monitorizare a procesului electoral în Republica Moldova. Potrivit agenţiei INFOTAG, miercuri, la o conferință de presă, şeful misiunii, Matyas Eorsi, a menţionat că „sarcina principală a misiunii este de a observa și de a raporta, fără a interveni în vreun fel în procesul electoral, căci alegerile aparțin numai Republicii Moldova și cetățenilor săi”. „Rolul misiunii este de a trage concluzii bazate pe fapte. Nu ne îngrijorează rezultatul, ci direct procesul electoral și corespunderea acestuia cu standardele democratice. Prin urmare, monitorizarea se va baza pe principiile transparenței, obiectivității și profesionalismului. Atenția va fi acordată nu numai alegerilor, ci și reflectării în mass-media, gestionării campaniei și activității instituțiilor de stat responsabile de acest proces”, a spus expertul. Potrivit lui, „misiunea este formată din 11 persoane, experți în diverse domenii: procesul electoral, jurisprudenţă și mass-media. Luni, acestora li se vor alătura alți 28 de observatori. Totodată, cu misiunea vor colabora observatorii Adunărilor Parlamentare ale Consiliului Europei, ai OSCE şi ai Parlamentului European. „Misiunea se află în republică la invitația autorităților moldovenești şi delegația BIDDO monitorizează alegerile în Republica Moldova pentru a 14-a oară. Ne-am întâlnit deja cu reprezentanții MAEIE și CEC, dar acesta este abia începutul. Vom avea un dialog cu reprezentanții instituțiilor de stat, ai partidelor politice, ai societății civile și ai mass-media. Deşi misiunea se va afla la Chișinău, sunt planificate şi vizite în diferite regiuni ale republicii”, a spus șeful misiunii. El a menţionat că „aproximativ cu două săptămâni înainte de ziua alegerilor, misiunea va prezenta un raport intermediar privind monitorizarea procesului electoral, iar a doua zi după votare – despre rezultatele preliminare ale activităţii”. „Peste opt săptămâni va fi publicat raportul final privind alegerile parlamentare din 24 februarie. Acesta va include toate recomandările privind îmbunătățirea procesului electoral și va fi transmis autorităților republicii”, a spus expertul. Răspunzând la întrebările jurnaliștilor privind îndoielile cu privire la libertatea și corectitudinea viitoarelor alegeri, el a subliniat că „misiunea abia a sosit în Moldova și nu poate trage concluzii”. Comentând critica membrului CEC, Iurie Ciocan, în adresa organizației neguvernamentale Promo-LEX, expertul a menționat că „pentru prima dată aude despre acest precedent, dar va fi luat în considerare, deoarece transparența alegerilor este unul dintre cele mai importante principii”.

Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2024
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее