PREMIERUL PAVEL FILIP ESTE ÎNGRIJORAT DE ADAOSUL COMERCIAL ÎNALT LA MEDICAMENTE ÎN MOLDOVA
Premierul Pavel Filip a solicitat instituțiilor abilitate din domeniul sănătății să examineze și să identifice mecanisme de reducere a adaosului comercial aplicat la medicamentele comercializate în rețeaua farmaceutică.
Potrivit agenţiei INFOTAG, premierul, care candidează la funcţia de deputat în Parlament din partea Partidului Democrat, consideră că prin această inițiativă se urmărește „sporirea protecției financiare și sociale a populației, precum și a accesului pacienților la tratament și servicii medicale de calitate”.
La indicaţia Lui Filip, responsabilii din domeniul sănătății urmează să prezinte în termen de două săptămâni propuneri concrete de modificare a cadrului normativ existent la aplicarea adaosului comercial la medicamente.
Necesitatea implementării unui sistem de adaosuri regresive la medicamente a fost menționată și de Organizația Mondială a Sănătății în studiul ”Accesibilitatea fizică și economică a medicamentelor în Republica Moldova”. Potrivit OMS, circa 70% din „plățile de buzunar” pentru sănătate în Republica Moldova sunt achitate de cetățeni pentru medicamente.
Problema costului ridicat al medicamentelor în Moldova a fost abordată în mod repetat atât de cetățeni, cât și de organizațiile obşteşti, care atrag atenția autorităților asupra faptului că prețurile multor medicamente din Ucraina și România sunt mult mai mici decât în farmaciile din Moldova.
Publicat de:Любитель Юрий