Pavel Filip, de Ziua Diplomatului: Republica Moldova rămâne ferm ancorată pe modelul european de dezvoltare
Prim-ministrul Pavel Filip a felicitat astăzi lucrătorii serviciului diplomatic al Republicii Moldova cu prilejul Zilei Diplomatului. Premierul a mulțumit diplomaţilor din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Misiunilor Diplomatice şi Consulare pentru activitatea lor de zi cu zi şi pentru contribuţia la promovarea intereselor ţării noastre pe plan extern.
Premierul a menționat că, deși în societatea noastră încă nu există un consens deplin cu privire la politica externă a statului, există o majoritate considerabilă care se expune clar în favoarea vectorului european. Iar implementarea Acordului de Asociere s-a regăsit mereu în topul priorităților Guvernului.
,,Avem încă foarte mult de lucru. Dar cred că beneficiile pe care le aduce parcursul european vor consolida treptat consensul în societatea noastră. Vreau să vă asigur că Republica Moldova va rămâne ancorată ferm pe modelul european de dezvoltare, iar Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va continua să joace rolul central în coordonarea acestui parcurs’’ a menționat prim-ministrul.
Pavel Filip a apreciat în mod special contribuţia diplomaţiei moldoveneşti în promovarea procesului de reglementare transnistreană, inclusiv prin adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a rezoluţiei „Cu privire la retragerea completă şi necondiţionată a formaţiunilor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”. ,,Este o rezoluţie importantă care vine în sprijinul eforturilor Republicii Moldova de a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială, de a-şi elibera pamântul de prezența ilegală a trupelor ruse” a subliniat Pavel Filip.
Premierul a spus că subiectele evocate rămân obiective de viitor ale Guvernului, care se încadrează în politica pro-Moldova, menită să aducă mai multă prosperitate cetăţenilor, urmând cursul de integrare europeană, valorile statului de drept, pluralismul de opinii şi libertatea de exprimare.
Ziua Diplomatului este marcată în Republica Moldova la 17 ianuarie, începând cu anul 2014.