FOST COMUNIST: PARTICIPANŢII LA ALEGERILE PARLAMENTARE VOR SĂ DEVINĂ DEPUTAŢI ÎNTR-O ŢARĂ DEVASTATĂ
Participanţii actuali la alegerile în Parlamentul Moldovei vor să devină deputaţi într-o ţară devastată. De această opinie este fostul secretar executiv al Partidului Comuniştilor, Iurie Muntean.
Potrivit agenţiei INFOTAG, într-o emisiune la Jurnal TV, el a spus că „este umilitor să participi la alegerile din 24 februarie, deoarece după acestea totul va fi şi mai rău”.
„Ceea ce se întâmplă în politica moldovenească nu este politică. Este un show de televiziune, organizată de mass-media aflată sub controlul autorităților în persoana lui Vlad Plahotniuc”, presupune Munteanu.
În opinia sa, în iunie 2014, PCRM a eliberat în mod voluntar terenul electoral pentru PSRM, unde înainte de aceasta a domnit mulți ani.
„În mai 2014, în PCRM a avut loc o revoltă, iar noi, tinerii comuniști, cum am fost numiţi, am plecat din partid de bunăvoie. Apoi a urmat eliminarea partidului „Patria” de la alegeri. Electoratul de stânga a căzut pe PSRM, ca un măr pe capul lui Isaac Newton”, a explicat el.
Referindu-se la un rezultat probabil al PSRM la alegeri, Munteanu a spus ca va fi „aşa cum l-a gândit Plahotniuc”.
„Președintele Igor Dodon este absolut dependent. Amintesc că el a aprobat toate cele mai revoltătoare decizii ale Partidului Democrat, de la sistemul electoral mixt până la „conveierul” cu aprobarea judecătorilor. Restul timpului, șeful PSRM se ocupă de selfie-uri cu deputații din Duma de Stat cu reputație dubioasă, de vizite ale rapperilor și de călătorii în Europa, unde cred că își păstrează activele. El nu merge în Rusia decât dacă aceasta se referă la o întâlnire cu Vladimir Putin”, a declarat fostul comunist.
El l-a descris pe Dodon „ca pe o persoană de nicăieri și pe care îl cheamă nicicum”.
„Pentru mine personal e insultător să discutăm orice declarații ale lui Dodon. Aceste alegeri sunt ultima salvă a partidului de guvernământ și PSRM”, a spus Munteanu.
Publicat de:Любитель Юрий