DESCHIDEREA REPREZENTANŢEI TRANSNISTRIEI LA MOSCOVA NU SCHIMBĂ POZIŢIA RUSIEI FAŢĂ DE REGLEMENTAREA TRANSNISTREANĂ – MAE
Deschiderea reprezentanţei autoproclamatei RMN la Moscova a „nu schimbă poziția principială a Federației Ruse în privinţa reglementării transnistrene”.
Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta se menționează în comentariul Departamentului de Informații și Presă al MAE al Rusiei în legătură cu întrebarea mass-media cu privire la deschiderea Fondului de dezvoltare a relațiilor sociale și culturale „Transnistria”.
Ministerul de Externe a recunoscut că „o astfel de organizație obştească a fost înregistrată recent de către Ministerul Justiției al Rusiei”, menționând că „asemenea structuri au fost înființate şi mai înainte la Moscova”.
Potrivit datelor MAE, noua organizaţie se va ocupa, conform statutului, de „stabilirea relațiilor socio-culturale şi socio-economice; de menținerea contactelor directe la Moscova, de interacțiunea cu organizațiile obşteşti; de menţinerea și dezvoltarea culturii popoarelor Transnistriei și de integrarea sa în cultura rusă și mondială și de organizarea publicaţiilor şi expozițiilor în acest scop”.
Între timp, autoritățile autoproclamatei RMN susţin că își deschid reprezentanța oficială la Moscova. Despre aceasta a anunţat liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, menţionând că evenimentul programat pentru 22 ianuarie este „un pas important în consolidarea și dezvoltarea relațiilor dintre Transnistria și Rusia".
Potrivit decretului său, reprezentanţa oficială va fi condusă de vicepreşedintele Ghildei avocaţilor ruşi, Leonid Manacov, în vârstă de 73 de ani, responsabil de problemele de cooperare cu avocatura din Transnistria. El este şi vicepreședintele prezidiumului colegiului de avocați „Centrul juridic din Moscova”, doctor în ştiinţe juridice şi în filosofie, consilier al ministrului afacerilor interne al Transnistriei, unul dintre autorii cărții „Bazele politice și juridice pentru recunoașterea internațională a RMN”, publicată în 2018.
Potrivit informaţiilor neoficiale, Krasnoselski intenţionează să plece la Moscova pentru a inaugura personal reprezentanţa.
Publicat de:Любитель Юрий