PARTIDUL DEMOCRAT VA CONTINUA PROIECTELE DE SUSŢINERE SOCIALĂ ÎN ANUL 2019
Partidul Democrat (PDM) planifică şi pentru acest an să iniţieze un şir de proiecte sociale, printre care acordarea unui ajutor de 600 lei pentru pensionari şi persoanele cu dizabilităţi, deja înainte de sărbătorile pascale.
Potrivit agenţiei INFOTAG, marți, în cadrul unui briefing de presă după şedinţa conducerii partidului, preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a spus că păturile social-vulnerabile ale populaţiei au nevoie de susţinere suplimentară, de aceea s-a decis majorarea compensaţiilor pentru plata căldurii de la 350 lei la 700 lei.
„Am găsit rezerve financiare pentru majorarea compensaţiilor în sezonul rece următor. De această majorarea vor beneficia circa 150 de mii de cetățeni care au venituri de până la 2000 de lei”, a spus el.
Potrivit liderului PDM, un alt proiect vine în susţinerea familiilor cu copii şi prevede majorarea indemnizaţiei unice la naşterea copilului de la 6,3 mii la 10 mii lei.
„În prezent, Guvernul oferă părinților la naşterea copilului un pachet cu lucruri de primă necesitate pentru nou-născut. Valoarea acestuia este de 1,5 mii lei şi este oferit în cadrul programului „O nouă viaţă” ”, a amintit el.
Plahotniuc a menţionat că, în acest an, Parlamentul urmează să examineze un proiect care prevede o alocaţie lunară de 200 de lei (aproximativ 10 euro) pentru fiecare copil până la vârsta majoratului.
„Toate aceste proiecte au fost deja pregătite, astfel că la începutul lunii februarie, când va avea loc prima şedinţă a Parlamentului, urmează a fi adoptate în prima lectură. Î lectură finală le vom adopta după formarea Parlamentului de legislatura următoare”, a spus el.
Răspunzând la întrebări, vicepreședintele PDM, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a încercat să convingă jurnaliștii că proiectele sociale prezentate nu sunt cadouri electorale, ci „o continuare a programului de guvernare al partidului și îndeplinirea promisiunilor făcute cu mult înainte de perioada electorală”.
Publicat de:Аелекс Алекс