JURNAL TV SUSŢINE CĂ A REFUZAT SĂ PLASEZE SPOTUL PARTIDULUI DEMOCRAT DIN CAUZA PUBLICITĂŢII MASCATE
Spotul video propus de Partidul Democrat pentru a fi difuzat în ajunul referendumului consultativ reprezintă „o publicitate mascată în favoarea sa, în calitate de concurent electoral al alegerile parlamentare”.
Potrivit agenţiei INFOTAG, astfel a explicat postul de televiziune Jurnal TV motivele pentru care a refuzat să transmită spotul.
„Fiind analizat conținutul spotului publicitar, s-a constatat că acesta era axat preponderent asupra mesajului de promovare a Partidului Democrat, fiind elogiate așa-zisele reușite ale partidului în diferite domenii de activitate (asistență socială, asistență medicală, educație), iar la final apărea un mesaj despre susținerea referendumului republican consultativ, mesaj care nu avea tangență cu publicitatea electorală de promovare a activității partidului, fiind, în mod evident, ruptă din context”, susţine conducerea postului de televiziune.
În acest sens, Jurnal TV a comunicat solicitantului despre „imposibilitatea plasării spoturilor publicitare indicate în perioada de până la data de 25 ianuarie (începerea campaniei electorale), garantând difuzarea acestora începând cu data indicată”.
Solicitat pentru o reacție, președintele Consiliului Audiovizualului, Dragoș Vicol, a declarat pentru Jurnal TV că nu poate să se pronunţe, “întrucât nu știe despre ce spoturi este vorba”. El a cerut să-i fie trimise materialele “ca sa le poată examina și să vină cu o replică”, însă a precizat că nu Consiliul Audiovizualului, ci Comisia Electorală Centrală răspunde de conținutul spoturilor publicitare, dacă acestea conțin sau nu publicitate mascată.
Anterior, Partidul Democrat s-a adresat în instanța de judecată, considerând că postul de televiziune, prin refuzul său, a încălcat legislaţia.
Publicat de:Любитель Юрий