BANCA CENTRALĂ TRANSNISTREANĂ: VOLUMUL SERVICIILOR DE RETRAGERE ILEGALĂ DE NUMERAR A FOST REDUS LA MINIM
Măsurile întreprinse de Banca Centrală Transnistreană (BCT) au făcut posibilă reducerea la minimum a volumului serviciilor de retragere ilegală de numerar, care în prezent nu depășesc 2% din nivelul anilor 2016-2017.
Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta se menţionează într-un comunicat al BCT privind măsurile întreprinse în cadrul „monitorizării financiare a operațiunilor (tranzacțiilor) cu mijloacele bănești și alte bunuri în scopul prevenirii, depistării și contracarării acţiunilor ce ţin de legalizarea (spălarea) veniturilor provenite din activităţi infracţionale și de finanțarea terorismului”.
Potrivit băncii centrale, principalele sectoare ale economiei care au beneficiat de serviciile organizațiilor cu semne de retragere ilegală de numerar sunt comerțul și sectorul alimentar – 52,6%, construcțiile – 23,1%, industria – 14,9%, agricultura – 3,5%. Rulajul total al mijloacelor băneşti implicate în aceste operațiuni în anii 2016-2018 a depășit 1 miliard de ruble ($62,1 mil.)
Conform documentului, în cadrul legii "Cu privire la combaterea legalizării (spălării) veniturilor provenite din activităţi infracţionale și finanțării terorismului”, băncile au primit suplimentar dreptul de a rezilia contractul de cont bancar cu organizații care desfășoară operațiuni care se încadrează în criteriile de mai sus. Acest lucru a contribuit la „anihilarea operaţiunilor menţionate, iar buget de stat a început să încaseze venituri suplimentare în valoare de 30-40 mil. ruble pe an”.
Înăsprirea cerințelor pentru organizațiile de creditare nebancară, sporirea responsabilității acestora pentru tranzacțiile de schimb valutar și alte tranzacții efectuate fără evidenţa şi perfectarea documentelor necesare, precum și pentru neinformarea BCT cu privire la tranzacțiile efectuate „a redus presiunea asupra pieţii valutare, a contribuit la legalizarea acesteia, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a volumului impozitelor plătite la buget (suma suplimentară estimată este de aproape 10 mil. ruble)”.
Publicat de:Владимир