POLIŢIA INTENŢIONEAZĂ SĂ ASIGURE SECURITATEA TUTUROR CONCURENŢILOR LA ALEGERI – ŞEFUL INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIŢIEI
Poliţia intenţionează să asigure securitatea tuturor concurenţilor la alegeri, a anunţat şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pînzari, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el a atras atenţia la creşterea numărului de incidente cu concurenţii electorali în ultimele zile.
„Au fost înregistrate incidentele atât la sudul republicii, cât și la nord și în centru. Ele sunt foarte diferite, dar toate sunt investigate temeinic de către poliție. De exemplu, în week-end, la Ceadir-Lunga, un autobuz a fost incendiat la o parcare privată. Reprezentanții unui partid au declarat imediat că aceasta ţine de ei și de activitatea lor în campania electorală. Dar deja după primele măsuri de investigație s-a constatat că la mijlocul lunii ianuarie a existat un conflict între transportatorii din această regiune în Turcia. Una dintre părțile implicate în conflict a solicitat o reducere de 50% a prețului de la un alt agent economic. Pentru investigație, această versiune a incidentului este deocamdată de bază”, a explicat el, menționând că „deocamdată nu este vorba despre nicio politică”.
Potrivit lui, la sfârșitul săptămânii trecute, la Edineț, un concurent electoral a fost bătut de persoane necunoscute.
„După ce poliția a fost sesizată, toți participanții la bătaie au fost identificaţi. Sunt nişte localnici în vârstă de la 23 până la 31 de ani. Potrivit acestora, bărbatul îi filma cu telefonul. Lor nu le-a plăcut acest lucru și s-a iscat o ceartă care s-a transformat într-un conflict. Pe de altă parte, persoana bătută susține că filma într-un loc public și are dreptul la aşa ceva. Poliția stabilește toate detaliile incidentului”, a spus Pînzari.
El a îndemnat cetățenii să fie toleranți unii cu alţii și să nu transforme situațiile obișnuite de zi cu zi într-o stare de conflict acut.
Potrivit lui, în aceleași zile, la intrarea în Ungheni a fost vandalizat panoul unui concurent electoral, iar la Orhei, la piaţa din localitate, un grup de locuitori au amenințau o femeie, candidat la funcţia de deputat.
Pînzari a menţionat că în noaptea spre marţi, prin intermediul serviciului de urgenţă 112, poliţia a fost alertată că automobilul unei rude a unui concurent electoral a fost incendiat.
„După ce am studiat urmele la locul incidentului, s-a constatat că e vorba de o incendiere. Vom recepţiona apelurile tuturor concurenților electorali și vom examina minuţios incidentele. Poliția intenționează să asigure respectarea tuturor drepturilor cetățenilor, precum și dreptul la securitate în timpul campaniei electorale”, a promis șeful Poliţiei.
Publicat de:Любитель Юрий