ŞEFUL MISIUNI OSCE ÎNDEAMNĂ PĂRŢILE ÎN PROCESUL DE REGLEMENTARE TRANSNISTREANĂ „SĂ SE ȚINĂ DE CURSUL DE INTERACȚIUNE CONSTRUCTIVĂ”
Evoluțiile recente cu privire la satul Varnița și deschiderea unui centru socio-cultural transnistrean la Moscova ar putea submina încrederea construită în ultimii ani în procesul de reglementare transnistreană. Declaraţia aparţine şefului Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, care și-a exprimat în ajun într-un comunicat de presă îngrijorarea faţă de situaţia creată.
Potrivit agenţiei INFOTAG, în calitate de mediator în procesul de reglementare transnistreană din partea OSCE, el a îndemnat Chişinăul şi Tiraspolul „să se țină de cursul de interacțiune constructivă și de consolidare a încrederii și să se abțină de la orice acțiuni unilaterale care ar putea fi percepute ca provocatoare sau care ar duce la tensiuni”.
Şeful Misiuni a amintit că cele 57 de state participante ale OSCE, în cadrul Reuniunii Ministeriale a OSCE de la Milano din decembrie anul trecut, „încă o dată au confirmat angajamentul lor în privința unei reglementări atotcuprinzătoare, pașnice și durabile a conflictului transnistrean, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul hotarelor sale recunoscute pe plan internațional, cu un statut special pentru regiunea transnistreană, care să garanteze pe deplin drepturile omului, cele politice, economice și sociale ale populației sale”.
„Este clar în egală măsură că satul Varnița este administrat de autoritățile locale confirmate în cadrul alegerilor locale moldovenești din iunie 2015”, a menţionat șeful Misiunii OSCE.
Publicat de:Аелекс Алекс