VICEPREŞEDINTELE PDM A CRITICAT DEPLASĂRILE PREŞEDINTELUI IGOR DODON LA MOSCOVA
„Președintele Igor Dodon merge în mod regulat la Moscova, de fiecare dată revenind cu probleme pretins rezolvate, care însă apar din nou și trebuie din nou rezolvate”, a declarat vicepreședintele Partidului Democrat (PDM), Vladimir Cebotari.
Potrivit agenţiei INFOTAG, vineri, în cadrul unui briefing la PDM, el a spus că partidul său preferă „să vorbească despre fapte concrete”, subliniind că ceea ce scrie Președintele pe pagina sa de facebook sunt „doar vorbe”.
„Despre ce rezultate e vorba? Au existat oare taxe la importul de fructe și legume în Federația Rusă sau interdicții? Noi încă nu am văzut niciun document. În același timp, documentul domnului Medvedev (premierul Rusiei – „I.”) este încă în vigoare”, a spus Cebotari.
După cum a informat anterior INFOTAG, Președintele a scris miercuri pe reţelele sociale că a reușit să ajungă la un acord cu președintele FR, Vladimir Putin, privind anularea interdicției la importul de produse moldovenești în Rusia care tranzitează Ucraina.
De asemenea, el a scris anterior că, la 1 ianuarie 2019, Rusia a anulat taxele la importul unor mărfuri din Moldova, „fiind realizate înţelegerile atinse anterior de președinților FR şi RM”.
Publicat de:Аелекс Алекс