FEDERICA MOGHERINI ÎNDEAMNĂ MOLDOVA SĂ DESFĂŞOARE ALEGERI LIBERE ŞI CORECTE
Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini, îndeamnă Moldova, Ucraina şi Georgia, care au semnat Acordul de Asociere cu UE, să desfăşoare „alegeri libere şi corecte” pentru a demonstra că au dreptul să devină membri ale Uniunii Europene.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la presa română, despre aceasta ea a declarat vineri la Bucureşti, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul de Externe al României, Teodor Meleşcanu. Ea a subliniat că UE, dar şi organizaţiile partenere precum Consiliul Europei şi OSCE, acordă o importanţă absolută organizării unor alegeri libere, corecte şi transparente în Moldova.
„Asta este busola noastră şi asta discutăm mereu cu partenerii noştri, nu doar din Estul Europei, ci de oriunde din lume. Nu voi merge mai departe cu discuţia despre politica din Moldova. O regulă de aur pe care o avem, în special când vine vorba de Parteneriatul Estic, este că ne raportăm la ţări, la populaţiile acestora, la instituţiile lor. Nu ţine de UE să aibă ceva de spus asupra agendei politice sau a partidelor politice din aceste ţări, după cum nu facem acest lucru nici în cazul statelor membre, dar în ceea ce priveşte regulile jocului, cu siguranţă avem ceva de spus”, a afirmat Federica Mogherini.
Potrivit ei, regulile jocului în Moldova trebuie să fie 100% transparente, de încredere şi să respecte democraţia, iar UE are metode de a monitoriza acest proces, împreună cu organizaţiile partenere.
Publicat de:Владимир