ANDRIAN CANDU: PARTIDUL DEMOCRAT POATE FORMA ÎMPREUNĂ CU BLOCUL ACUM MAJORITATEA PROEUROPEANĂ ÎN NOUL PARLAMENT
Speakerul Parlamentului, vicepreşedintele Partidului Democrat, Andrian Candu, speră că după alegerile din 24 februarie se va reuşi formarea „unei majorităţi proeuropene şi a unui guvern prooccidental”.
Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta el a declarat într-un interviu pentru publicaţia ucraineană „Adevărul european”, menţionând că, dacă alegerile vor fi câştigate de Partidul Socialiştilor, atunci, pentru a crea majoritatea, PDM va încerca să se unească „cu oponenţii din blocul ACUM”.
„Da, acum ei declară că nu vor lucra cu noi în următorul Parlament, dar „niciodată să nu spui niciodată”. În acest scop, după alegeri vom examina, vom căuta posibilităţi de a atrage atât reprezentanții ACUM, cât și alți parlamentari independenți”, a promis Candu.
El a declarat că nu se supără pe liderii blocului, Maia Sandu și Andrei Năstase, care resping orice colaborare cu Partidul Democrat și îi numește pe liderii săi criminali, deoarece „oricum va trebui să stăm împreună, să negociem, să scriem principii, valori în baza cărora vom putea lucra împreună în următorul Guvern”
În același timp, speakerul nu a exclus posibilitatea unui „Guvern minoritar”.
„Nici legislația, nici tradițiile democratice nu ne obligă să avem o majoritate. Guvernul poate lucra bine şi din partea unui partid minoritar, dacă există un acord amiabil cu alte grupuri parlamentare că acestea vor sprijini formarea Guvernului și unele decizii ale acestuia, dar vor rămâne în afara Guvernului”, a spus el, amintind de începutul anului 2015, când „coaliția din două partide, care a format Guvernul condus de Gaburici, avea mai puțin de jumătate dintre deputați, dar a existat un acord informal cu privire la susținerea unui alt partid, aflat în afara coaliției”.
În același timp, Candu a negat posibilitatea creării unei coaliții cu Partidul Socialiştilor în Parlament din cauza „prea multor diferențe în chestiuni fundamentale, extrem de importante”.
„Un exemplu este atitudinea lor faţă de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Socialiștii și liderul lor de facto, Președintele Igor Dodon, nu au recunoscut nici astăzi că Rusia a luat ilegal Crimeea de la Ucraina. Iar noi încă din start spunem acest lucru, numim Crimeea drept teritoriu ocupat. Și avem relații destul de bune cu autoritățile ucrainene și avem progrese bune în ultimii trei ani. Același lucru putem spune și despre relațiile noastre cu România, cel de-al doilea vecin. Sau să luăm vectorul nostru european și relațiile noastre cu Uniunea Europeană – în această privință avem opinii principial diferite cu socialiștii”, a amintit el.
De asemenea, speakerul consideră că este posibilă dizolvarea parlamentului și alegerile noi, dacă Guvernul nu va putea fi format.
„Dar vom lucra pentru a evita acest lucru. Alegerile noi vor aduce instabilitate – mai întâi politică, iar apoi economică. Prin urmare, vom face tot posibilul pentru a împiedica desfăşurarea unor noi alegeri. Dar ele nu pot fi evitate, dacă partidele câștigătoare vor refuza să negocieze”, a recunoscut el.
Publicat de:Аелекс Алекс