ANDRIAN CANDU: DECLARAŢIILE LUI ILAN ŞOR REFERITOR LA FINANŢAREA PREŞEDINTELUI TREBUIE VERIFICATE
Declaraţiile primarului oraşului Orhei, Ilan Şor referitor la faptul că a finanţat două campanii electorale ale Preşedintelui Igor Dodon trebuie verificate. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
"Dacă aceste declaraţii au, într-adevăr, substanţă adevărată a unor informaţii, sper să se autosesizeze organele competente. Iar dacă e o declaraţie politică făcută de domnul Şor, atunci probabil trebuie tratată ca atare", a declarat el.
Potrivit lui, "în campania electorală, politicienii au uneori tendinţa să facă declaraţii cât mai răsunătoare, ca să fie preluate de presă".
După cum a informat anterior INFOTAG, la o conferinţă de presă din 4 februarie, liderul Partidului Şor, omul de afaceri Ilan Shor, a declarat că a finanţat două campanii electorale ale Preşedintelui Igor Dodon, precum şi că l-a dus cu avionul său la Monaco pentru a urmări un meci de fotbal.
Dodon a calificat declaraţiile lui Şor drept o tentativă de a discredita Partidul Socialiştilor. El a recunoscut că s-a întâlnit de mai multe ori cu Şor şi a zburat cu el la evenimente, însă nu la invitaţia lui Şor. De asemenea, şeful statului a subliniat că în acel moment el nu deţinea funcţii publice.
Publicat de:Аелекс Алекс