LIDERUL „PARTIDULUI NOSTRU” CONSIDERĂ CĂ „OLIGARHUL VLAD PLAHOTNIUC” VA LUPTA PENTRU FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL MOLDOVEI ÎN ANUL 2020
Preşedintele Partidului Democrat, oligarhul Vlad Plahotniuc intenţionează să participe la alegerile prezidenţiale din 2020, însă mai întâi el îl va înlătura de pe scena politică pe actualul Preşedinte Igor Dodon”. Despre aceasta a vorbit pe skype liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, în cadrul unei întrevederi la Moscova cu alegătorii candidatului formaţiunii sale.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el consideră că Dodon „va pleca după gratii în mod legal, deoarece pe numele său este pornită o cauză penală privind finanţarea din SUA”.
„Plahotniuc va scoate la iveală acest dosar pentru a pune într-o situaţie neplăcută şi federaţia Rusă. Şi va mai scoate dosarul „Gazprom”, neachitarea impozitelor, delapidări în proporţii deosebit de mari şi altele”, a spus Usatîi, subliniind că „Dodon, spre deosebire de Filat, riscă vrea 15 ani de puşcărie”.
Preşedintele „Partidului Nostru”, care se ascunde în străinătate de justiția moldovenească, crede că Partidul Socialiştilor nu va fi exclus din cursa electorală (la alegerile parlamentare din 24 februarie – „I.”).
„PSRM va obţine până la 35 de mandate. Dar lista sa cuprinde aproximativ 20 de persoane care sunt controlate de Plahotniuc. Apropo, acest lucru este unul dintre motivele pentru care socialiștii nu vor fi excluși. După alegeri, Plahotniuc va prelua jumătate din deputații socialiști. Ei nu vor fi bătuţi sau intimidaţi. Ei așteaptă SMS-uri”, susţine politicianul.
Publicat de:Любитель Юрий