PREŞEDINTELE IGOR DODON A DECLARAT CĂ „NOUA COALIŢIE DE GUVERNARE TREBUIE SĂ CORESPUNDĂ VOINŢEI POPORULUI”…
Preşedintele Igor Dodon a declarat că „noua coaliţie de guvernare trebuie să corespundă voinţei poporului, exprimată la alegerile parlamentare”. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat marţi seara în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Potrivit lui, există trei opțiuni pentru crearea coalițiilor în noul Parlament: Partidul Democrat cu Partidul Socialiştilor, Partidul Democrat cu blocul ACUM, Partidul Socialiştilor cu blocul ACUM.
„Partidele ar trebui să discute toate aceste opțiuni. Dacă vor ajunge la un acord, însă, sincer, aceasta este puțin probabil, atunci eu voi fi de acord cu această opinie și voi semna decretul privind înaintarea candidaturii la funcția de prim-ministru. Indiferent dacă sunt de acord sau nu, va trebui să semnez un astfel de decret, deoarece partidele care au primit votul cetățenilor sunt de acord. Alte opțiuni nu există. Cea de-a patra sunt alegerile anticipate, care, de asemenea, nu pot fi excluse”, a spus Dodon.
Întrebat despre posibila corupere a deputaților și crearea unei majorități parlamentare de către Partidul Democrat la fel cum a fost făcut în actualul Parlament, Președintele a spus că „aceasta este cea mai nedorită opțiune”.
„Aceasta este o opțiune proastă, deoarece legitimitatea unei astfel de guvernări va fi pusă la îndoială atât pe plan intern, cât și în străinătate. Noul Parlament are nevoie de legitimitate, dar nu o va avea. Cred că acest lucru va fi perceput de partenerii de dezvoltare foarte rău. Și în ţară vor fi proteste și destabilizare. Trebuie să respectăm voința cetățenilor și să nu încercăm să dezbinăm fracțiunile care vor fi în noul Parlament”, a subliniat Președintele.
În opinia sa, „alegerile anticipate este o soluție mai bună decât mituirea deputaților și dezbinarea fracțiunilor”.
Întrebat despre rezultatele referendumului privind reducerea numărului de deputați și posibilitatea de revocare a mandatelor deputaților, el a reamintit că nu a participat la referendum.
„Susțin ideea reducerii numărului de deputați, noi am propus acest lucru şi mai înainte. În ceea ce privește rechemarea deputaților, în opinia mea, este mult mai important să fie interzisă prin lege trecerea deputaților de la o fracțiune la alta”, a spus Dodon.
După cum a informat anterior INFOTAG, la alegerile din 25 februarie, Partidul Socialiştilor a obţinut 35 din 101 mandate, Partidul Democrat – 30 de mandate, blocul ACUM – 26 de mandate, iar Partidul Şor – șapte mandate. În Parlament vor mai fi şi trei candidați independenți.
…ŞI CONSIDERĂ CĂ DEPUTAŢII DE DREAPTA ŞI CEI DE STÂNGA SE VOR PUTEA UNI PENTRU A SCHIMBA GUVERNAREA ACTUALĂ
Preşedintele Igor Dodon consideră că deputaţii de dreapta şi cei de stânga se vor putea uni în Parlamentul Moldovei pentru a schimba guvernarea actuală. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat marţi seara în cadrul unei emisiuni de televiziune.
Analizând variantele de creare a coalițiilor între partidele care au trecut în Parlament la alegerile din 24 februarie, el a menționat că coalițiile sunt posibile fie cu participarea Partidului Democrat, fie împotriva acestuia. În acest context, el a spus că „nu poate fi exclusă o coaliție între Partidul Socialiştilor și blocul de dreapta ACUM”.
„Există astfel de exemple în istorie. Recent, în Germania, dreapta și stânga au creat o coaliție. Acest lucru, de asemenea, a fost dificil, dar nu imposibil. Partidele care au trecut în Parlament trebuie să-și amintească promisiunile electorale. Atât socialiștii, cât și ACUM au promis să răstoarne actuala guvernare. Dacă sunt suficient de inteligenți să negocieze, au această șansă. Ei au promis acest lucru în campania electorală”, a amintit Dodon.
În același timp, el a recunoscut că nu prea crede în posibilitatea de a ajunge la astfel de înţelegeri.
„Deocamdată nu văd o astfel de dorință. Socialiștii au luat o pauză, se abțin de la orice declarații și negocieri până la aprobarea definitivă a rezultatelor alegerilor de către Curtea Constituțională. Iar liderii blocului ACUM atacă Partidul Socialiştilor, pe Președinte. Din acest punct de vedere, eu trag concluzia că ei, cel mai probabil, se pregătesc de alegeri anticipate şi nu doresc crearea unei coaliții. Sau vor să stea în opoziție. Poate că acesta este obiectivul lor principal – de a sta în Parlament, nu la protestele în stradă. Este mai confortabil în parlament, e treaba lor”, a spus Dodon.
El a subliniat că Partidul Şor, al cărui lider Ilan Şor a fost condamnat de instanța primară pentru implicarea în furtul miliardului din sistemul bancar, nu ar trebui să fie inclus în coaliția de guvernare, indiferent de configurația acesteia.
„Cu siguranţă pot spune că socialiştii sunt gata să discute orice opţiune, dar nu se vor alătura niciunei coaliţii în care participă deputaţii lui Şor”, a spus Dodon.
Vorbind din numele PSRM proprezidențial, el a spus că „socialiștii rămân fideli promisiunilor lor din campania electorală”.
„Ei deocamdată nu vor negocia și nu vor face declarații. Rezultatele alegerilor sunt aprobate de CEC, dar nu sunt încă aprobate de Curtea Constituțională. Cel mai probabil, şedinţa Curţii va avea loc sâmbătă. Socialiștii au contestat rezultatele alegerilor în șase circumscripţii uninominale, există și alte sesizări din partea participanților la alegeri. Trebuie să așteptăm aprobarea finală a rezultatelor alegerilor și abia atunci să negociem crearea unei coaliții”, a spus Dodon.
Publicat de:Аелекс Алекс