PSRM INVITĂ LIDERII BLOCULUI ACUM LA DISCUŢII PRELIMINARE
Conducerea Partidului Socialiştilor (PSRM) invită liderii blocului ACUM pe 12 martie la discuţii preliminare.
Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a anunţat luni, în cadrul unui briefing, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, care a dat citire unei declaraţii a formaţiunii.
În declaraţie se menţionează că „această campanie electorală, care tocmai s-a încheiat, a fost una dintre cele mai grele și tensionate din istoria Republicii Moldova”. În adresa PSRM au fost întreprinse „numeroase atacuri, dar, cu toate acestea, socialiştii au obţinut mandat de încredere de la peste 440 mii de alegători”. Astfel, PSRM a obținut cel mai bun scor electoral și a ieșit învingător cu 35 de mandate de deputat din 101.
Batrîncea a subliniat că, după cum arată practica mondială, anume partidele care înving în alegerile parlamentare inițiază discuțiile privind formarea majorității parlamentare și a Guvernului.
„PSRM este disponibil să examineze formarea unor eventuale majorități parlamentare pornind de la câteva principii pe care, le va pune la baza oricărei colaborări politice: garantarea statalității, neutralității Republicii Moldova și reintegrarea țării; politica externă echilibrată prin consolidarea parteneriatului strategic cu Federația Rusă și cooperarea reciproc avantajoasă cu Uniunea Europeană, SUA și alte state; respectarea drepturilor fiecărui cetățean al Republicii Moldova indiferent de naționalitate și apartenență etnică; dezvoltarea economică și crearea a noi locuri de muncă; echitate socială și protecția valorilor noastre tradiționale”, se arată în document.
Socialiştii îndeamnă partidele parlamentare să găsească o soluţie pentru ca în ţară să fie formate cât mai curând instituţii stabile.
„PSRM nu dorește să provoace alegerile anticipate, chiar dacă este gata să facă față unui eventual scrutin electoral, însă constatăm că sunt alții care doresc să le provoace. Nicio guvernare care să facă ceva bun pentru oameni nu se poate face fără PSRM, câștigătorul alegerilor și singurul partid care nu a participat la guvernările dezastruoase din ultimii ani. Orice combinații politice între ACUM și PDM nu sunt altceva decât o continuare a alianțelor dezastruoase de tipul Alianțelor pentru Integrare Europeană de după 2009. Viitoarea majoritate parlamentară trebuie formată în jurul PSRM, fiind cel mai reprezentativ partid, de aceea, noi dăm start oficial discuțiilor preliminare pe acest subiect”, se spune în declaraţia PSRM.
Decizia de a invita la discuții blocul ACUM se bazează pe faptul că „PSRM și ACUM reprezintă principalele forțe de opoziție de pe ambele eșichiere politice din țară”.
„Noi am mai colaborat cu politicienii din partidele acestui bloc în trecut, împreună am organizat proteste împotriva guvernării și vrem să vedem dacă identificăm lucruri pe care le mai avem în comun, care ar putea să contureze o eventuală colaborare politică. Vrem să atragem atenția tuturor asupra faptului că nu începem negocierile privind formarea majorității parlamentare, dar la această etapă vorbim doar despre discuții preliminarii, în care vrem să înțelegem ce planuri au partidele din Parlament”, se spune în declaraţia PSRM.
Publicat de:Владимир