UN DEPUTAT EUROPEAN CONSIDERĂ CĂ PREŞEDINTELE ROMÂNIEI A GREŞIT CÂND A RECUNOSCUT POPORUL MOLDOVEAN
Social-democratul, deputatul Parlamentului European, Andi Cristea, a cerut explicaţii preşedintelui României, Klaus Iohannis, pentru validarea sintagmei „popor moldovean”.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la publicaţia „Ziarul Naţional”, întrebat în cadrul unei dezbateri cu societatea civilă despre perspectivele de unire a Moldovei cu România, Iohannis a spus că aceasta depinde de voinţa „ambelor popoare”.
Cristea a calificat acest lucru drept o „ignorare a adevărului istoric și o eroare gravă față de românii de pretutindeni”.
„Validând existența unui „popor moldovean”, în ciuda politicii clare a României față de Republica Moldova, președintele demonstrează încă o dată ignoranța cu care a tratat această țară, parcursul său european și relația cu România”, consideră el.
Potrivit eurodeputatului, „este o premieră pentru un oficial român să se exprime astfel, împotriva politicii României față de Republica. Moldova, iar președintele Iohannis trebuie să dea explicații tuturor românilor”.
El a amintit că „autoritățile de la București resping existența unui „popor moldovean” și a unei „limbi moldovenești”, din perspectiva adevărului istoric, ce arată că existența a două state diferite nu a determinat și crearea unui popor separat”.
Publicat de:Любитель Юрий