PARTIDUL ŞOR ÎL VA ÎNAINTA DE LIDERUL SĂU LA FUNCŢIA PE PREŞEDINTE AL PARLAMENTULUI MOLDOVEI
Deputaţii Partidului Şor îl vor înainta pe liderul lor, primarul oraşului Orhei, Ilan Şor, la funcţia de preşedinte al Parlamentului Moldovei. Anunţul a fost făcut de vicepreşedinta formaţiunii, Marina Tauber, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit agenţiei INFOTAG, ea consideră că alegerea lui Şor în funcţia de speaker „va fi o decizie de compromis pentru toate celelalte partide politice care au intrat în Parlament”.
Tauber a spus că Ilan Şor (condamnat la 7,5 ani de închisoare pentru fraude financiare – „I.”) este „singurul politician moldovean care a luptat constant pentru bunăstarea cetățenilor și pentru prosperitatea țării”.
Ea a spus că Partidul Şor intră în „opoziție constructivă față de toate formațiunile, atât cele de dreapta, cât și cele de stânga”.
„Vom atinge obiectivele anunţate în timpul campaniei electorale. Considerăm că sarcina principală a activității opoziției în Parlament este adoptarea legilor care vor îmbunătăți în mod semnificativ calitatea vieții concetățenilor noștri”, a spus Tauber.
Potrivit ei, partidul va propune colegilor din Parlament spre examinare şi adoptare un pachet de inițiative legislative.
„Prima este implementarea strategiilor de dezvoltare a gospodăriilor agricole colective și protecţia agricultorilor autohtoni. Printre alte proiecte se numără majorarea pensiei până la nivelul de 80% din salariul mediu pe ţară, medicamente gratuite pentru pensionari, strategia de întoarcere în Moldova a cetățenilor care au plecat în străinătate și anularea imunității de deputat”, a spus deputatul.
Publicat de:Аелекс Алекс