CONSULUL MOLDOVEI LA ODESA ESTE ACUZAT DE ORGANIZAREA INTRĂRII ÎN MOLDOVA A UNOR PERSOANE ORIGINARE DIN ȚĂRI CU RISC TERORIST SPORIT
Consulul Moldovei la Odesa, Sergiu Şeptelici, este acuzat de implicare într-o schemă ilegală de favorizare a intrării, legalizării şi a șederii pe teritoriul republicii a unor persoane originare din țări cu risc terorist sporit.
Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta anunţă miercuri Procuratura Anticorupţie, care a prezentat noi detalii în dosarul consulului, care a fost reţinut în ajun la Odesa şi adus la Chişinău.
Potrivit comunicatului, în cadrul măsurilor procesual-penale, desfășurate de ofiţerii de informaţii şi procurorii anticorupţie, la începutul lunii februarie 2019, au fost reţinuţi trei cetățeni străini, originari din Siria și Egipt. Ei au recunoscut că există o schemă corupțională bine pusă la punct în ceea ce privește obținerea vizelor de intrare în Republica Moldova de tip „D” (de lungă ședere și multiple intrări) prin intermediul Consulatului Republicii Moldova din Odesa și cu implicarea unui ofițer al Biroului de Migrație și Azil al MAI al RM, precum și a unei persoane care se autodeclara consilier al unor funcţionari de demnitate publică.
Pentru legalizarea în Republica Moldova a unui cetăţean străin, sumele estorcate de membrii grupării variau între 1000 şi 3000 de euro, care erau împărţite în funcţie de gradul de implicare. Persoanele implicate în schemă şi-au recunoscut integral vina, în afară de consul.
După cum a informat anterior INFOTAG, în ajun, Consulul Moldovei la Odesa, Sergiu Şeptelici, a fost rechemat din funcţie, reţinut şi adus la Chişinău de procurorii anticorupţie şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie. Înainte de reţinere, forţele de ordine au efectuat percheziţii la consulat şi în apartamentul consulului. Lui i-a fost aplicată măsura de a nu părăsi țara pe un termen de 30 de zile.
Cetăţenii străini implicaţi în schema infracţională riscă pedeapsă penală sub formă de amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 3 ani. Funcţionarii publici riscă închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale (circa $2900-5800), cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Publicat de:Владимир