MINISTERUL AGRICULTURII VA ÎNTREPRINDE ACŢIUNI CONCRETE PENTRU DEZVOLTAREA RAMURII NUCIFERE
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va elabora un program horticol pentru următorii șapte ani, care va include acțiuni concrete și pentru dezvoltarea ramurii nuciferelor. Despre aceasta a comunicat ministrul Nicolae Ciubuc la conferința națională „Nucicultura în Moldova: eficiență și producere în marketing”.
Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul ministerului, la eveniment au participat peste 140 de producători de nuci, alune și migdale din Moldova, experți în domeniu din România, Italia și Ucraina, reprezentanți ai Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).
„În prezent, în Republica Moldova avem înființate circa 30 mii ha de plantații de nucifere. Ne propunem să diversificăm și să sporim suportul statului în dezvoltarea acestei ramuri strategice pentru sectorul agricol. Astfel, vom evolua Regulamentul de subvenționare, elaborat în anul 2017, pentru a-l îmbunătăți, precum și vom propune creșterea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural”, a subliniat el.
Participanţii la conferință au abordat subiecte ce țin de starea actuală și tendințele de dezvoltare a sectorului în țară, managementul investițiilor la producerea culturilor nucifere și analiza lanțului valoric, precum și aspectele practice în valorificarea producției. De asemenea, experții din România și Ucraina au prezentat analiza sectorului de nuci din țările lor, nominalizând perspectivele de colaborare în acest sens cu Moldova.
Printre principalele probleme din sector evidențiate se numără insuficiența plantațiilor de soiuri productive, insuficiența asocierii pentru crearea și gestionarea caselor de curățare, ambalare și sortare a nucilor, lipsa unei mărci comerciale și a unui produs bine definit pentru piețele cheie, precum și lipsa unei strategii complexe de marketing.
Publicat de:Аелекс Алекс