BNM A PRELUNGIT TERMENELE DE ÎNSTRĂINARE A ACȚIUNILOR ENERGBANK ȘI FINCOMBANK, ACHIZIŢIONATE FĂRĂ PERMISIUNEA SA
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a prelungit cu încă trei luni termenul de înstrăinare de către acționari a acțiunilor Fincombank și Energbank. Este vorba despre acțiunile asupra cărora anterior BNM a dispus măsuri sancționatoare pentru nerespectarea cerințelor în domeniul acționariatului bancar.
După cum a informat anterior INFOTAG, BNM a constatat că un grup de acționari ai Fincombank au achiziționat și posedă o deținere calificată (cotă substanțială) în capitalul social al băncii, în mărime de 36,15%, fără permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale. Astfel, au fost încălcate prevederile Legii privind activitatea băncilor.
În consecință, prin hotărârea BNM din 11 ianuarie, a fost suspendat exercițiul unor drepturi ale acestor acționari, și anume: de vot, de convocare și desfășurare a adunării generale a acționarilor, de a introduce chestiuni în ordinea de zi, de a propune candidați pentru membrii consiliului societății, ai organului executiv și de a primi dividende. Urmare deciziei BNM, acționarii vizați trebuie, conform legii, să înstrăineze acțiunile deținute în capitalul social al Fincombank.
Activitatea concertată, fără permisiunea prealabilă scrisă a BNM, a fost constatată și la Energbank. În acest sens, Comitetul executiv al BNM a aprobat, în aceeași ședință, și o hotărâre privind suspendarea exercițiului unor drepturi în privința a 52,77% din acțiuni.
Urmare deciziei BNM, acționarii vizați trebuie, conform legii, să înstrăineze acțiunile deținute în capitalul social al Energbank. De asemenea, ținând cont de mărimea pachetului de acțiuni de peste 50%, în conformitate cu Legea privind redresarea și rezoluția băncilor, BNM a dispus în privința acestei bănci aplicarea măsurilor de intervenție timpurie. O parte din echipa executivului și cea a consiliului băncii, care va rămâne în funcție, vor fi completate de administratori temporari desemnați de BNM. Măsura a fost luată pentru asigurarea unei conduceri sănătoase și prudente a activității băncii în perioada de soluționare a deficiențelor identificate în structura de proprietate a acesteia.
În acelaşi timp, BNM a subliniat atunci că Fincombank şi Energbank vor continua să activeze în regim normal și să presteze toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.
„Ambele bănci sunt bine capitalizate, solvabile și stabile. În totalul activelor sectorului bancar din Republica Moldova, Fincombank reprezintă o cotă de 3,7%, iar Energbank – de 3,2 %. Deciziile BNM se referă exclusiv la structura acţionariatului şi se înscriu în agenda de reforme a Băncii Naționale a Moldovei, care include măsuri de transparentizare și consolidare a sectorului bancar”, se arată în comunicat.
BNM va aplica şi în continuare „cele mai bune practici internaționale pentru a avea bănci solide și reziliente, care să asigure deponenților și mediului de afaceri servicii sigure și moderne”.
Publicat de:Аелекс Алекс