1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. EXPERŢII FRANCEZI VOR ÎMPĂRTĂŞI COLEGILOR DIN MOLDOVA EXPERIENŢA ÎN DOMENIUL ASIGURĂRII CALITĂŢII VINULUI
10:30 - 16.04.2019
432
0 /5 Stars by
0
0

EXPERŢII FRANCEZI VOR ÎMPĂRTĂŞI COLEGILOR DIN MOLDOVA EXPERIENŢA ÎN DOMENIUL ASIGURĂRII CALITĂŢII VINULUI

EXPERŢII FRANCEZI VOR ÎMPĂRTĂŞI COLEGILOR DIN MOLDOVA EXPERIENŢA ÎN DOMENIUL ASIGURĂRII CALITĂŢII VINULUI
Un grup de experţi francezi vor împărtăşi colegilor din Moldova experienţa în dezvoltarea sistemelor de calitate din sectorul vitivinicol. Un Memorandum de colaborare în acest sens a fost semnat de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV) şi Institutul Naţional de Origine şi Calitate al Republicii Franceze (INAO). Surse din cadrul ONVV au comunicat agenţiei INFOTAG că acordul relevă eforturile depuse de Oficiu pentru dezvoltarea semnelor de calitate, precum Indicaţie Geografică Protejată (IGP) şi Denumire de Origine Protejată (DOP), ce constituie un garant al calităţii Vinului Moldovei pentru consumatorii finali. Beneficiind de experienţa experţilor francezi, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului va putea aplica în Moldova cele mai bune practici legate de implementarea DOP. Directorul ONVV, Gheorghe Arpentin, a amintit că deja de patru ani în Republica Moldova se produc vinuri cu Indicaţie Geografică Protejată, iar ţara este gata să demareze procedurile necesare pentru identificarea şi dezvoltarea potenţialelor DOP. „În acest sens, Memorandumul de colaborare constituie un instrument valoros ce ne va permite nu doar să realizăm la cel mai înalt nivel delimitarea denumirilor de origine protejată în Moldova, dar şi să dezvoltăm asociaţiile DOP şi să elaborăm caietele de sarcini. Urmează să dezvoltăm un plan de acţiuni pentru anul 2019, în care se vor regăsi acţiunile comune ce urmează a fi întreprinse de ONVV şi INAO”, a spus el. Documentul semnat de cele două instituţii stabileşte activităţi de cooperare în domeniul delimitării ariilor geografice pentru denumirile de origine protejate şi indicaţiile geografice protejate din sectorul vitivinicol; furnizarea de consultanţă privind redactarea caietului de sarcini pentru fabricarea produselor vinicole cu IGP şi DOP; organizarea de seminare, mese rotunde, cursuri de instruire profesională comune şi vizite de studiu ale experţilor din ambele instituţii. În anul 2015, odată cu armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, ONVV a început implementarea sistemului de calitate Indicaţie Geografică Protejată. Certificarea vinurilor cu IGP a demarat în 2016. Actualmente există trei regiuni delimitate de producere a vinului cu IGP „Codru”, “Ştefan-Vodă”, „Valul lui Traian” şi o regiune delimitată pentru producerea rachiului de vin „Divin”. Atât IGP, cât şi DOP asigură consumatorul că produsul este originar dintr-un areal viticol delimitat, obţinut din anumite soiuri de struguri şi produs după nişte reguli stricte.

Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее