1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. ​ PREŞEDINTELEA SOLICITAT CURŢII CONSTITUŢIONALE SĂ EXPLICE PROCEDURA DE ÎNAINTARE A CANDIDATULUI LA FUNCŢIA DE PRIM-MINISTRU
12:30 - 23.04.2019
464
0 /5 Stars by
0
0

​ PREŞEDINTELEA SOLICITAT CURŢII CONSTITUŢIONALE SĂ EXPLICE PROCEDURA DE ÎNAINTARE A CANDIDATULUI LA FUNCŢIA DE PRIM-MINISTRU

​ PREŞEDINTELEA SOLICITAT CURŢII CONSTITUŢIONALE SĂ EXPLICE PROCEDURA DE ÎNAINTARE A CANDIDATULUI LA FUNCŢIA DE PRIM-MINISTRU
Preşedintele Igor Dodon a solicitat Curţii Constituţionale (CC) să explice procedura de înaintare a candidatului la funcţia de prim-ministru. Potrivit agenţiei INFOTAG, din numele Preşedintelui, sesizarea la CC a fost depusă marţi de consilierul său pe probleme juridice, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Maxim Lebedinschi. Potrivit lui, şeful statului solicită Curții Constituționale să clarifice dacă el este obligat să numească un candidat la funcția de premier, în cazul în care nu există o majoritate parlamentară capabilă să aprobe Guvernul. „În cei 27 de ani de independență a Republicii Moldova, nu a existat o astfel de criză politică încât să nu fie ales cel puțin președintele Parlamentului. Potrivit art. 85 din Constituție, dacă Parlamentul nu aprobă Guvernul în termen de trei luni, Președintele dizolvă Parlamentul. Pentru aceasta se prevede efectuarea a cel puțin două tentative în termen de trei luni. Președintele solicită Curții Constituționale să clarifice dacă Președintele este obligat să înainteze un candidat la funcția de prim-ministru, dacă parlamentul nu este capabil să aprobe Guvernul sau nici măcar să se întrunească în şedinţă”, a spus Lebedinschi. Potrivit lui, de decizia CC depind acţiunile ulterioare ale Preşedintelui. „Dacă Curtea Constituțională va spune că Președintele este obligat să înainteze candidatura prim-ministrului, indiferent de capacitatea Parlamentului de a aproba Guvernul, Președintele va începe consultările cu facțiunile, iar apoi va înainta un candidat la funcția de prim-ministru. Dacă decizia Curții Constituționale este alta, atunci Președintele nu va înainta candidatura”, a spus juristul. El a explicat că sesizarea ţine de faptul că, în prezent, Parlamentul nu are organe de conducere și nici măcar nu există cineva care să pună problema aprobării Guvernului pe ordinea de zi a Parlamentului. „Vrem să clarificăm situația, deoarece Constituția prevede dizolvarea Parlamentului, dacă organul legislativ nu a aprobat Guvernul în termen de trei luni”, a subliniat Lebedinschi. Președintele solicită ca sesizarea să fie examinată în regim de urgenţă.

Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2024
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее