1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. ÎN MOLDOVA A FOST LANSAT OFICIAL DEPOZITARUL CENTRAL UNIC AL VALORILOR MOBILIARE
16:30 - 21.05.2019
281
0 /5 Stars by
0
0

ÎN MOLDOVA A FOST LANSAT OFICIAL DEPOZITARUL CENTRAL UNIC AL VALORILOR MOBILIARE

ÎN MOLDOVA A FOST LANSAT OFICIAL DEPOZITARUL CENTRAL UNIC AL VALORILOR MOBILIARE
Marţi, în Moldova a fost lansat Depozitarul Central Unic (DCU) al Valorilor Mobiliare, după ce timp de doi ani s-a aflat într-un proces intens de constituire. Surse din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) au comunicat agenției INFOTAG că noua instituție este responsabilă de înregistrarea, evidența și decontarea valorilor mobiliare emise de entitățile din Republica Moldova. DCU își propune să faciliteze atragerea investițiilor în piața de capital locală și să dezvolte instrumente financiare noi. De asemenea, prin înființarea DCU este consolidată supravegherea infrastructurilor post-tranzacționare, în condițiile unei transparențe sporite și a unei siguranțe financiare. Astfel, Republica Moldova se va ralia la standardele internaționale, inclusiv la Principiile pentru Infrastructurile Pieței Financiare (PFMI) și la Regulamentul Uniunii Europene privind Depozitarii Centrali (CSDR). „Depozitarul Central Unic al Valorilor Mobiliare reprezintă o etapă importantă spre transparența financiară și creșterea economică. Este esențial ca noua instituție să devină unul dintre cei mai activi și eficienți actori în dezvoltarea pieței financiare, care să asigure păstrarea în siguranță a instrumentelor financiare și un grad înalt de protecție a operațiunilor”, a declarat la ceremonia de lansare guvernatorul BNM, Octavian Armașu. Directorul DCU, Alexandru Savva, a menționat că grație susținerii Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Corpului de Voluntariat pentru Servicii Financiare (FSVC), „a fost posibilă proiectarea și lansarea unui depozitar central de talie mondială”. „Este un progres în transformarea infrastructurii pieței financiare din Republica Moldova, care oferă o oportunitate atractivă pentru cei interesați să investească în piețele emergente de capital”, consideră el. Potrivit directorului misiunii USAID în RM, Karen R. Hilliard, Depozitarul Central Unic reprezintă “un element de importanță maximă pentru siguranța și transparența infrastructurii pieței financiare și un pas necesar pentru afirmarea încrederii investitorilor străini în piața din Moldova”. După cum a informat anterior INFOTAG, constituirea DCU este una din reformele-cheie ale pieței financiare din Republica Moldova, realizată în cadrul programului cu Fondul Monetar Internațional cu sprijinul acordat de USAID. Noul mecanism de evidență și decontare, oferit de DCU, va asigura un nivel înalt de transparență, siguranță și eficiență la efectuarea operațiunilor cu valori mobiliare. Modelul de activitate al Depozitarului central unic este bazat pe standardele și practicile internaționale în domeniul sistemelor de decontare, iar legislația națională privind DCU transpune reglementările aplicabile ale Uniunii Europene

Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее