ALEGERILE EUROPENE AU DEVENIT UN NOU CUVÂNT ÎN ISTORIA INTEGRĂRII EUROPENE ŞI ȘI A PROCESULUI DE REALIZARE A IDEII DE „ROMÂNIA MARE” – EXPERT
Alegerile în Parlamentul European din 2019 devin un nou cuvânt în istoria integrării europene și a procesului de realizare a ideii de „România Mare”, consideră expertul portalului Regional Trends Analytics, Serghei Ceban.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat în studiul său că „37 de mii de cetățeni români care au votat în Moldova sunt, bineînțeles, o picătură în ocean, dar, pe de altă parte, această cifră este cu mult mai mare decât rezultatele din anul 2014”.
„Dinamica este foarte vizibilă și, dacă interesul moldovenilor pentru treburile europene ale României nu va încetini, atunci, în cinci ani, cifra va fi una impresionantă. Mulți experți atrag atenţia la faptul că participarea la vot ar trebui legat direct de campania mediatică destul de activă în Moldova”, a spus expertul.
Potrivit lui, „acest lucru arată cel puțin două chestiuni”.
„În primul rând, participarea la vot putea fi și mai mare, iar la următoarele alegeri, forțele politice de la București vor aloca și mai multe mijloace pentru agitaţia electorală în Moldova și cu siguranţă vor avea succese. În al doilea rând, tot mai mulți cetățeni moldoveni cu pașapoarte românești îşi simt cu adevărat drepturile politice și conştientizează că sunt membri cu drepturi depline ai societății românești. În caz contrar, chiar și cu o campanie de PR puternică, în secțiile de votare ar fi venit mai puțini oameni. Aceasta înseamnă că strategia Bucureștiului funcționează în practică, iar cei care au obținut pașaport din interese pragmatice pentru călătorie și muncă în Europa devin treptat români, dar nu locuitori ai Moldovei cu cetățenia României”, consideră Ceban.
În opinia analistului politic, „votarea activă a moldovenilor la alegerile europene poate fi considerată un precedent important şi pentru Bruxelles”.
„În esenţă, astăzi locuitorii țărilor Parteneriatului estic participă direct la formarea politicii europene comune. Aceasta în condiţiile în care Moldova, ca stat, nu este gata să se integreze în comunitatea europeană din cauza problemelor interne ce nu pot fi soluţionate, a nivelului scăzut al democrației și a lipsei de transparență în cheltuirea finanțelor din UE”, a spus el.
Expertul a spus că, „în contextul impasului politic profund și incertitudinii referitor la guvernarea viitoare a Moldovei, locuitorii ţării au mers activ la secţiile de votare pentru a rezolva treburile unui alt stat”.
„Aceasta pune o întrebare directă: sunt oare într-adevăr Moldova și România departe de unitatea politică? Victoria în Republica Moldova (la alegerile pentru Parlamentul European – „I.”) a fost obţinută de Partidul Național Liberal, care de mult pledează pentru unire, iar pentru acest partid a făcut agitaţie chiar şi Sandu și Năstase – persoane care aşa şi nu au putut forma coaliția de guvernământ cu PSRM. Chiar și în astfel de condiții negative, apelul opoziției de dreapta a adus zeci de mii de oameni la secțiile de votare. Acest paradox confirmă faptul că arhitecții de la București ai unirii se află pe drumul cel bun, care, mai devreme sau mai târziu, va duce la întrebarea referitor la oportunitatea existenței Republicii Moldova ca stat independent”, a concluzionat expertul.
Publicat de:Владимир