MOLDOVA NU VA FI ABANDONATĂ ÎN TOTALITATE DE UE, DAR NICI NU SE VA NUMĂRA PRINTRE PRIORITĂŢILE SALE – OPINIA EXPERTULUI
După alegerile în Parlamentul European, Republica Moldova nu va fi abandonată în totalitate de Uniunea Europeană, dar nici nu va fi o prioritate pentru ea, consideră expertul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) Viitorul, Ion Tăbârță.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat la Radio Chişinău că această situaţie a apărut „din vina Moldovei”, iar „despre asistența macrofinanciară nici nu poate fi vorba”.
„În continuare vom avea cam aceleași relații din ultimii ani. Evoluția relațiilor dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova va depinde mai mult de Chișinău. În actualele condiții, Moldova nu mai este o prioritate pentru Bruxelles și lucrurile nu se vor schimba atâta timp cât va plana incertitudinea politică și derapajele antidemocratice”, a spus expertul.
Directorul Institutului de Politici şi Reforme Europene, Iulian Groza, a menţionat că, „chiar dacă populiștii și partidele de extremă au luat mai multe voturi, cel mai probabil politicile actuale ale UE vor avea continuitate”.
„Prezența partidelor tradiționale, care dictează politicile la nivelul UE, este mai mare, respectiv, nu cred că la nivelul UE vor exista anumite diferențe. Va exista o anumită continuitate în baza discuțiilor cu privire la agenda strategică 2021-2027 și agenda respectivă va depinde de Chişinău”, a declarat expertul.
Publicat de:Любитель Юрий