PARTIDUL LIBERAL A ÎNDEMNAT AMBASADA ROMÂNIEI SĂ TRIPLEZE NUMĂRUL SECŢIILOR DE VOTARE
Partidul Liberal consideră că în Chişinău ar trebui majorat numărul secţiilor de votare pentru alegerile prezidenţiale din România, care vor avea loc la sfârşitul anului curent.
Potrivit agenţiei INFOTAG, apelul adresat Ambasadorului României în RM, Daniel Ioniţă, este semnat de preşedintele fracţiunii PL în Consiliul Municipal, Ion Cebanu, care consideră că duminica trecută, cele 12 secții de votare deschise la Chișinău (pentru desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European – „I.”) au funcţionat la capacitate maximă”.
„Cu toate acestea, peste tot s-au format cozi unde basarabenii cu cetăţenie română au stat ore în şir pentru a-și exprima votul în calitate de cetățeni români şi europeni. Pentru a evita astfel de situații pe viitor, vă îndemn să analizați posibilitatea de a majora numărul secțiilor de votare”, a subliniat liberalul.
El a propus majorarea numărului de secţii de votare la Chișinău de la 12 la 35, dintre care zece să fie deschise în suburbiile capitalei.
„Cred că în asemenea mod vor avea posibilitatea să voteze mai mulți chişinăuieni cu cetățenie română şi vor fi evitate rândurile interminabile”, a spus consilierul.
Potrivit lui, „numărul secțiilor de votare pe întreg teritoriul Moldovei ar trebui majorat până la 100 (la alegerile din 26 mai au fost deschise 36 de secţii – „I.”), ceea ce ar fi un răspuns bun pentru spiritul civic de care au dat dovadă românii basarabeni la ultimele alegeri organizate de statul român”.
Publicat de:Аелекс Алекс